
Este greu să prevezi deciziile a 6000 de oameni, iar Oscarurile sunt cea mai bună dovadă în această direcţie. Chiar şi aşa, în fiecare an specialiştii de la Hollywood au parte de nişte indicatori în stare să sublinieze cine are mai mari şanse să câştige statueta pentru Cel mai bun film, iar Argo beneficiază în 2013 de cea mai mare atenţie.
După cum probabil ştii, fiecare breaslă de la Hollywood, cum ar fi regizorii, actorii, producătorii sau scenariştii, a fondat încă din prima jumătate a secolului trecut câte o asociaţie, iar iarna este sezonul când acestea îşi premiază favoriţii din propriul domeniu. Membrii lor se suprapun, măcar în parte, cu cei ai Academiei, organizatoarea Oscarurilor, iar premiile asociaţiilor sunt adesea un barometru greu de ignorat de amatorii de predicţii. Să-ţi dăm doar un exemplu: în istoria de 67 de ani a Asociaţiei regizorilor de la Hollywood, premiile lor au coincis de aproape de fiecare dată (există doar şase excepţii) cu trofeul Cel mai bun regizor de la gala Oscar.
Bineînţeles, anul acesta se va înregistra a şaptea excepţie de la regulă, căci Ben Affleck, premiat în weekend de asociaţia regizorilor, nu a fost inclus printre nominalizaţii de la categoria Cel mai bun regizor a celei mai urmărite gale din cinematografia mondială, mişcare a Academiei considerată o adevărată gafă de către comentatori, mai ales când pe listă se regăsesc Michael Haneke, al cărui Amour este nominalizat şi la Cel mai bun film şi la Cel mai bun film străin, sau debutantul Benh Zeitlin, foarte lăudat pentru Beasts of the Southern Wild.
Deşi s-a lansat la începutul lunii octombrie, perioadă considerată nefastă din cauza distanţei prea mari până la finalul votului pentru gala Oscar, Argo a rămas constant în atenţie, datorită campaniei foarte bine puse la punct de către Affleck şi echipa sa, dar mai ales datorită seriei de premii obţinute de drama de epocă. Criticii au iubit filmul, făcându-l să urce, cu elegiile lor, în topul celor mai bine primite premiere ale lui 2012. Nici cinefilii nu au rămas indiferenţi, iar încasările s-au ridicat la aproximativ 200 de milioane de dolari, o sumă de cinci ori mai mare decât bugetul.
În ultimele câteva săptămâni, Argo a primit trei premii importante şi cu bătaie foarte lungă în sânul Academiei. Mai întâi a primit trofeul suprem al Asociaţiei producătorilor de la Hollywood, considerat un indiciu puternic că este favorit la categoria Cel mai bun film de la Oscaruri. Apoi a primit premiul “Cea mai bună interpretare a unui ansamblu de actori” la gala Asociaţiei actorilor, echivalentul premiului pentru Cel mai bun film de la Oscaruri. Este de precizat că în componenţa grupului de membri votanţi ai Academiei, actorii reprezintă cel mai mare procent. În sfârşit, în acest weekend Ben Affleck a urcat pe scena galei Asociaţiei regizorilor de la Hollywood pentru a ridica trofeul dedicat Celui mai bun regizor, devenind astfel favoritul absolut pe 24 februarie (25 februarie, dacă e să luăm în considerare diferenţa de fus orar), când se decernează premiile Oscar, notează Cinemagia.
În acest moment, Argo este favoritul numărul unu la Cel mai bun film, iar Lincoln ar putea recupera cu ajutorul statuetelor pentru Cel mai bun regizor, dar şi Cel mai bun actor, Daniel Day-Lewis fiind considerat o alegere sigură la această ediţie. Jessica Chastain şi Jennifer Lawrence au toate şansele să rămână singure în lupta pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, iar la Cel mai bun scenariu adaptat bătălia se dă între Lincoln şi Argo. Cel mai bun scenariu original îi are ca favoriţi pe Zero Dark Thirty şi pe Django Unchained. La aceste ultime două categorii am putea obţine noi indicii după decernarea premiilor Asociaţiei scenariştilor de la Hollywood, decernate pe 17 februarie.
Membrii votanţi ai Academiei trebuie să trimită buletinele de vot pe 19 februarie, cu cinci zile înainte de gala Oscar.
Cine ai vrea să câştige la Cel mai bun film?