Tag Archives: catolic

Peste un miliard de catolici sărbătoresc Duminică Paştele

Mediafax
Mediafax

Credincioşii catolici serbează duminică Paştele, cu cinci săptămâni înaintea ortodocşilor, acesta fiind cel mai mare interval între sărbătoarea Învierii Domnului la cele două Biserici, care, altfel, au unele tradiţii şi obiceiuri asemănătoare legate de acest eveniment.

Acesta este primul Paşte cu Papa Francisc în fruntea Bisericii Catolice, primul Paşte cu un Papă din America Latină. În această seară, suveranul va oficia prima sa slujbă în calitate de cap al bisericii catolice, iar duminică, de la Roma, el va rosti pentru prima oară mesajul Urbi et Orbi.

După ce au participat la comemorarea intrării solemne a lui Isus în Ierusalim, în Duminica Floriilor, credincioşii romano-catolici comemorează Patima şi Moartea Domnului, în timpul Săptămânii Sfinte, şi se pregătesc să-l întâmpine pe Cristos Cel Înviat, scrie Gandul.

 

Conclavul cardinalilor pentru alegerea noului papă se reuneşte la Vatican

ksat.com
ksat.com

Conclavul pentru alegerea noului papă se reuneşte marţi la Vatican, implicând 115 cardinali cu drept de vot în Capela Sixtină, unde se vor desfăşura ceremoniile destinate alegerii noului conducător al Bisericii Catolice, relatează Agerpres.

 Pe întreaga perioadă a alegerii noului papă, participanţii la Conclav vor dispune de un singur mijloc de comunicare cu lumea exterioară: fumul ce va ieşi de pe hornul ataşat de capelă, vizibil din piaţa Sf.Petru.


De două ori pe zi, în jurul prânzului (13:00, ora RM) şi la ora locală 19:00, în cuptor vor fi arse buletinele de vot. Fumul negru va însemna că nu s-a reuşit alegerea unui papă, în timp ce fumul alb va semnifica faptul că a fost ales noul papă, cel de-al 266-lea Suveran Pontif.

Procedura se va încheia cu rostirea în limba latină de pe balconul bazilicii Sfântul Petru a sintagmei ‘habemus papam’ (‘avem un papă’), iar noul conducător al Bisericii Catolice va ieşi la balcon să salute mulţimea de credincioşi.

Până la acest moment, însă, mai este de aşteptat, spune şeful Serviciului de presă al Sfântului Scaun, Federico Lombardi, subliniind că procedura alegerii noului papă va avea loc în condiţii de păstrare a secretului absolut.

Duminică, circa 90 de persoane, dintre care majoritatea slujitori ai Vaticanului, au depus jurământul că nu vor divulga informaţii în perioada procedurii alegerii noului papă.

Votul secret va dura până când unul dintre candidaţi va acumula 77 de voturi – două treimi plus unu din voturile cardinalilor electori. După cel de-al 34-lea vot, în cazul în care nu se va stabili niciun câştigător, numărul candidaţilor va fi redus la doi.

Cu toate acestea, conform modificărilor făcute de papa Benedict al XVI-lea, pentru ca un candidat să câştige este nevoie de o majoritate calificată de două treimi.

În biserica Sf.Petru va avea loc marţi o mesă în timpul căreia credincioşii se vor ruga pentru buna desfăşurare a Conclavului. Vor participa toţi cardinalii, inclusiv cei peste 80 de ani care nu vor participa la vot.

La orele 16:30, cardinalii electori vor merge în Capela Sixtină, ale cărei uşi se vor închide de îndată ce aceştia vor depune jurământul tăcerii despre desfăşurarea Conclavului, şi vor fi rostite cuvintele ‘extra omnes’ /’toţi afară’/.

După cum a explicat purtătorul de cuvânt Federico Lombardi, cardinalii ar putea să decidă să nu voteze chiar din prima zi a Conclavului. Dacă după ora 19:00 din hornul capelei nu va ieşi fum, va deveni clar că alegerea papei nu a avut loc marţi.

Scandaluri sexuale, bănci și preoți gay! Vaticanul neagă zvonurile legate de motivele demisiei Papei

Daylife
Daylife

Vaticanul a încercat să tempereze zvonurile privind motivele demisiei Papei Benedict al XVI-lea, apărute în presa italiană, ce includ scandaluri legate de sex, bănci și preoți gay.

Secretarul de stat al Vaticanului, Tarcisio Bertone, a declarat că este “deplorabil” faptul că, într-un moment când cardinalii romano-catolici trebuie să aleagă un nou papa, apar o serie de “articole cu informații complet false, de multe ori neverificate sau neverificabile”, relatează ziare.com cu referire la  CNN.

Asemenea articole “pot provoca pagube serioase unor persoane și instituții”, a spus acesta, și reprezinta o încercare de a influența votul cardinalilor prin “opinia publică”.

Bertone nu a vorbit despre articolul original aparut la La Repubblica, cel mai mare ziar din Italia, in care se sustinea ca demisia Papei a fost provocata de o retea de homosexuali din cadrul Vaticanului, care ar fi fost santajata de persoane din exterior. Purtatorul de cuvant al Vaticanului, Federico Lombardi, nu a dorit sa infirme sau sa confirme aceste informatii.

Papa Benedict al XVI-lea isi va da demisia pe 28 februarie, fiind pentru prima data in ultimii 600 de ani cand un papa renunta la functie. Benedict a motival decizia spunand ca este prea batran si bolnav pentru a-si indeplini functiile.