Tag Archives: cipru

Parlamentul cipriot a aprobat planul de salvare

Cyprus parliament votes on bank levy

Parlamentul cipriot a aprobat marţi, cu un rezultat strâns, planul de salvare financiară a ţării, care prevede primirea unui împrumut de 10 miliarde de euro cu condiţia aplicării unor reforme şi a unor măsuri de austeritate, informează Agerpres.

Acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Centrală Europeană (BCE) a fost adoptat de 29 deputaţi, în timp ce alţi 27 au votat împotrivă, potrivit imaginilor de la vot transmise în direct de televiziunea privată Sigma.

Deputaţii partidului la putere Disy (dreapta), cei ai partenerului de centru Diko şi singurul parlamentar al formaţiunii Evroko (centru) au aprobat planul. Partidele Akel (comunist) şi Edek (social democrat), un ales al Verzilor şi doi independenţi au votat împotrivă.

Este un acord potrivit căruia ‘sectoarele cele mai slabe ale societăţii vor fi nevoite să facă sacrificii dureroase la fel ca şi restul societăţii. Este singura metodă de a evita falimentul şi de a avea perspectiva stabilizării navei noastre în aceste ape tulburi’, a declarat preşedintele Disy, Averoff Neophytou.

Planul prevede o contribuţie de 13 miliarde de euro a Ciprului. O parte din această sumă va proveni din impozitarea cu până la 60 % a depozitelor bancare de peste 100.000 de euro din principala instituţie bancară din insulă, Bank of Cyprus. Cea de-a doua bancă importantă, Laiki, va fi lichidată.

Conform planului de salvare, Ciprul va trebui, de asemenea, să mărească impozitele, să diminueze numărul funcţionarilor publici şi să privatizeze anumite societăţi publice. Totodată, impozitul pe societăţi va creşte de la 10% la 12,5%.

Cetăţenia europeană poate fi şi cumpărată

0,,16646049_303,00

Dacă banii nu aduc neapărat fericirea, măcar oferă deţinătorilor şansa intrării pe uşa din dos în familia celor cu paşaport european. Ciprul este doar una din aceste căi lăturalnice de acces într-un spaţiu rîvnit.

Uniunea Europeană stîrneşte sentimente contradictorii: este vorbită de rău, dar mai toţi sunt bucuroşi să facă parte din tot mai numeroasa ei familie. Numărul cetăţenilor cu paşaport european sporeşte nu doar prin aderarea ţării lor la Uniune ci şi prin darea de mînă pe care unii dintre ei o au, fără a fi neapărat originari din statele membre. Ei îşi pot cumpăra cetăţenia europeană, sau ea le poate fi acordată, ca răsplată sau despăgubire. În acest din urmă caz, Ciprul este adresa potrivită. Înainte de criză, condiţia ca aspirantul la un paşaport cipriot, deci european, să-l şi obţină, era extrem de selectivă: depunătorul trebuia să fi avut depuse cel puţin 15 milioane de euro în băncile cipriote, pe o durată minimă de 5 ani. Criza a dus la o scădere a preţurilor, aşa încît, a anunţat recent preşedintele ţării Nikos Anastasiades, 3 milioane de euro ajung spre a avea în buzunar noul paşaport care netezeşte posesorului calea unor afaceri promiţătoare în Europa.

Această subită generozitate a autorităţilor din insula anticei zeiţe a frumuseţii are virtuţi sedative: spiritele magnaţilor ruşi care au pierdut odată cu criza astronomice sume la băncile cipriote, trebuie calmate.

Deşi dubioase, aceste reguli ale acordării cetăţeniei europene contra cost sunt practicate şi în alte state ale Uniunii. Ele devin de-a dreptul scandaloase ştiind că cetăţeni din terţe ţări, care lucrează, care şi-au creat o existenţă, un rost de viaţă pe teritoriul Uniunii, aşteaptă ani la rînd obţinerea paşaportului european. Nu mai puţin surprinzătoare este varietatea criteriilor după care fiecare stat al UE acordă străinilor, cetăţenia.

Într-un dialog cu Deutsche Welle, liderul ecologist, euro-deputatul, Jan Philipp Albrecht, a pledat în favoarea unor criterii unitare în toate statele membre ale Uniunii. Pe bună dreptate. Pînă în anul 2001 în Irlanda se putea obţine uşor cetăţenia. La ora actuală doar o garanţie în valoare de 500.000 de euro, prin investiţii în domeniul public, în educaţie, sectorul medical, artă şi sport, este preţul unei permisiuni de şedere. În Portugalia, cumpărarea unui imobil de cel puţin 160.000 de euro îi oferă amatorului obţinerea rîvnitului document. Spania intenţionează să aplice metoda portugheză. Ungaria condiţionează acordarea noului buletin de identitate de achiziţionarea, de către cei interesaţi, a unor obligaţiuni de stat. În mai toate statele UE, străinii sunt originari din ţările emergente, din Rusia, China, India.

Ţara care recurge oficial şi elegant la servicii publicitare şi de consultanţă este Austria. Acolo îşi are sediul celebra firmă „Henley&Partners”. Condiţiile impuse de Austria viitorilor deţinători ai unui paşaport european sunt legale, nobile şi restrictive. Persoana trebuie să se fi distins prin performanţe cu totul ieşite din comun în interesul Republicii. Între aceştia, se numără, de pildă, un investitor saudit şi soprana rusă, Anna Netrebko.

In schimb, cetăţenii de rînd care urmează căile bătătorite ale obţinerii unui paşaport austriac, au cele mai dificile oprelişti de înfruntat în republica din Alpi. Profesorul Dietrich Tränhardt, de la Universitatea din Münster, expert în domeniul migraţiei, recunoaşte că banii, averile, investiţiile sunt cheile ce deschid cel mai uşor uşile Uniunii.

Expertul german nu crede că politica de încetăţenire a străinilor în Uniunea Europeană se va modifica foarte curînd. Fiindcă, sub impactul crizei, chestiunea este dezbătută doar în culise şi cu maximă precauţie.

Articol Deutsche Welle

Ciprul va cere UE un ‘ajutor suplimentar’

Nicos Anastasiades, Președintele Ciprului. FOTO: Reuters
Nicos Anastasiades, Președintele Ciprului. FOTO: Reuters

Preşedintele cipriot Nicos Anastasiades a declarat vineri că va cere Uniunii Europene un ‘ajutor suplimentar’ pentru ţara sa, care se confruntă cu măsuri severe impuse în cadrul unui plan de salvare al Eurogrupului, relatează Agerpres cu referire la AFP.

Preşedintele Anastasiades a afirmat că a vorbit deja cu comisarul european pentru afaceri economice şi monetare Olli Rehn, înaintea reuniunii miniştrilor de finanţe din zona euro de vineri de la Dublin, în cadrul căreia ar urma să se finalizeze planul de salvare.

“Este un fapt. Am făcut acest contact, deoarece încercăm să facem cel mai bun lucru posibil în circumstanţele actuale” pentru a atinge obiectivele prevăzute, a spus preşedintele.

El a indicat de asemenea că le va scrie şi preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy.

“Scrisoarea către Barroso şi Van Rompuy va sublinia necesitatea unei schimbări a politicii UE faţă de Cipru, acordându-i un ajutor suplimentare, ţinând cont de dificultăţile cu care ne confruntăm din cauza crizei economie şi a măsurilor care ne-au fost impuse”, le-a spus preşedintele Nicos Anastasiades jurnaliştilor, fără a face precizări suplimentare.

Totuşi, Luc Frieden, ministrul de finanţe din Luxemburg, a declarat vineri, înaintea reuniunii Eurogrupului, că Uniunea Europeană, BCE şi FMI nu pot majora valoarea pachetului de asistenţă financiară pentru Cipru, în ciuda informaţiilor care arată că necesităţile de finanţare ale Nicosiei sunt mai mari decât se estima.

Preşedintele Ciprului şi şeful Băncii Centrale ameninţaţi cu moartea

Cypriot President Nicos Anastasiades address the people of Cyprus
Nicos Anastasiades, Preşedintele Republicii Cipru

Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, şi şeful Băncii Centrale, Panicos Demetriades, au primit ameninţări cu moartea pentru impozitarea depunerilor bancare de peste 100.000 de euro în cele mai mari două bănci din insulă, relatează canalul de televiziune Sigma, care citează un mesaj primit de ziarul Politis, semnat de un ‘grup de salvare a conturilor’, transmite Agerpres.

‘Vă avertizăm că nu este o cacealma. Vom începe cu nepoţii voştri, iar apoi ne vom ocupa de copii, iar pe voi vă vom lăsa la urmă, ca să simţiţi aceeaşi durere pe care o resimţim noi’, se afirmă în mesajul de ameninţare, în care se afirmă că grupul de ‘răzbunători’ nu aparţine niciunui partid politic sau organizaţii. ‘Jurăm că veţi muri’, se mai spune în scrisorile de ameninţare, care cer stoparea de îndată a impozitării depunerilor bancare.

Potrivit aceluiaşi text, ‘grupul nostru acţionează pe întreg teritoriul Ciprului şi îi va pedepsi pe toţi cei care au adus ţara la actuala situaţie’.

Redacţia de la Politis a predat mesajul poliţiei, care a declanşat deja o investigaţie.

Nu este prima oară când guvernatorul Băncii Centrale din Cipru este ameninţat cu moartea. El şi-a trimis deja soţia şi copii în străinătate, chiar dacă a fost nevoit să-i retragă de la şcoală.

Medvedev: Cipru continuă să jefuiască

telegraph.co.uk
telegraph.co.uk

Decizia Ciprului de a taxa depozitele bancare negarantate este echivalent cu furtul, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev, după ce Nicosia a acceptat cererile creditorilor externi de a restructura sectorul bancar, prin desfiinţarea unei instituţii de credit şi taxarea banilor din conturi.

“Continuă, în opinia mea, să jefuiască prada”, a declarat Medvedev, citat de Mediafax cu referire la Bloomberg.

Rusia analizează implicaţiile acordului anunţat luni de Eurogroup, a spus el.

Potrivit estimărilor din presa internaţională, cetăţeni şi companii din Rusia ar vea în depozite în băncile cipriote mai multe zeci de miliarde de dolari.

Ministrul de Finanţe al Ciprului, Michael Sarris, a încercat săptămâna trecută timp de mai multe zile să convingă Moscova să ajute financiar Cipru, însă statul rus a refuzat să îmbunătăţească termenii împrumutului de 2,5 miliarde de euro acordat Ciprului în 2011, precum şi să furnizeze un nou împrumut.

Cipru a acceptat la cererea UE, FMI şi BCE să închidă a doua mare bancă a ţării, Cyprus Popular Bank şi să taxeze sumele de peste 100.000 de euro din depozitele constituite la cea mai mare instituţie de credit a ţării, Bank of Cyprus.

Sarris a declarat reporterilor la Bruxelles că relaţia Ciprului cu Rusia nu s-a terminat, chiar dacă Moscova este dezamăgită de măsurile de reformare a sectorului financiar, care va cauza pierderi investitorilor ruşi.

Medvedev a declarat sâmbătă că Rusia nu a “închis uşa” în privinţa unui viitor ajutor financiar pentru Cipru.

Guvernele europene, în frunte cu Germania, au insistat ca Rusia să suporte o parte a costurilor salvării Ciprului, afirmând că sistemul bancar al insulei a fost folosit de afaceri ruseşti pentru spălarea de bani.

Ciprul primeşte 10 miliarde de euro în schimbul sacrificării sectorului bancar

incont.ro
incont.ro

Ciprul a evitat o intrare dezordonată în incapacitate de plată şi o ieşire nepermisă din zona euro acceptând cererile creditorilor internaţionali de a reducere a sistemului său bancar supradimensionat, în schimbul unui pachet de asistenţă financiară de 10 miliarde de euro (13 miliarde de dolari), transmie Agerpres cu referire AP şi Reuters.

Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, a acceptat închiderea celei de-a doua mari bănci a ţării, Popular Bank of Cyprus, sub presiunea creditorilor conduşi de Germania, după o noapte de negocieri intense care ameninţa să provoace noi turbulenţe pe pieţele financiare mondiale şi să reaprindă criza datoriilor.

Planul prevede închiderea Popular Bank of Cyprus, iar depozitele sale mai mici de 100.000 euro vor fi transferate la Bank of Cyprus pentru crearea unei ‘good bank’, cu active viabile. Depozitele de peste 100.000 euro de la ambele bănci, care nu sunt garantate de legislaţia UE, vor fi îngheţate şi folosite pentru rezolvarea problemelor legate de datoria Popular Bank of Cyprus şi recapitalizarea Bank of Cyprus printr-o conversie a depozitelor în acţiuni. Tranzacţia ar urma să asigure Ciprului 4,2 miliarde de euro, a declarat şeful Eurogrupului, Jeroen Dijssebloem.

Popular Bank of Cyprus va fi închisă, iar mii de angajaţi vor fi concediaţi.

‘A fost încă o noapte dificilă. Nu există soluţii optime disponibile, ci doar alegeri dificile’, le-a declarat reporterilor Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare şi euro.

A fost a doua oară în nouă zile când Ciprul a încheiat un acord cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI, după o săptămână plină de turbulenţe care a scos în evidenţă contradicţiile gestionării crizelor, care domină politica europeană de peste trei ani.

După anunţarea încheierii acordului cu Cipru, euro s-a apreciat luni dimineaţă, ajungând la 1,3033 dolari. Şi bursele asiatice au deschis în creştere, investitorii salutând acordul semnat la Bruxeleles.

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat că parlamentarii nu trebuie să aprobe noul acord deoarece ai eu aprobat deja legislaţia care stabileşte procedurile pentru desfiinţarea băncii.

‘Nu putea fi realizat un acord fără garanţii de la ambele bănci … este o măsură dură pentru Cipru dar avem un rezultat sprijinit de executivul de la Berlin’, le-a declarat reporterilor Schaeuble, adăugând că este sigur că Parlamentul Germaniei va aproba acordul.

O sursă anonimă a declarat pentru Reuters că preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, a ameninţat cu demisia duminică, în cursul negocierilor, în cazul în care se va merge prea departe cu concesiile.

Ministrul cipriot de finanţe, Michalis Sarris, a afirmat: ‘Nu se poate spune că am câştigat bătălia, dar într-adevăr am evitat o ieşire dezastruoasă din zona euro’.

‘Credem că acest acord reprezintă o soluţie durabilă, pe termen lung şi pe deplin finanţată’, a apreciat şeful FMI, Christine Lagarde.

În schimbul pachetului de asistenţă financiară, Ciprul trebuie să-şi reducă sectorul bancar şi deficitul bugetar, să implementeze reforme structurale şi să privatizeze active de stat, a explicat şeful Eurogrupului, Jeroen Dijssebloem. Măsurile vor duce probabil la agravarea recesiunii economice în Cipru.

Creditorii internaţionali au cerut Ciprului să asigure 5,8 miliarde de euro din sistemul său bancar pentru salvarea financiară, în schimbul împrumuturilor internaţionale de 10 miliarde de euro. Ciprul ar urma să primească în mai prima tranşă din pachetul de asistenţă financiară.

Delegaţia Ciprului pleacă de la Moscova, negocierile au eşuat

arabnews.com
arabnews.com

Ministrul de finanţe cipriot Michael Sarris urmează să părăsească vineri Moscova, unde s-a aflat în ultimele două zile pentru a negocia o asistenţă financiară pentru ţara sa, dar pe care nu a reuşit să o obţină.

Surse din delegaţia cipriotă au declarat agenţiei de presă Reuters că, în cele două zile de negocieri, Sarris nu a reuşit să obţină acordul Moscovei privind prelungirea unui credit mai vechi şi un nou pachet de asistenţă financiară.

Discuţiile purtate cu ministrul rus de finanţe Anton Siluanov s-au încheiat fără niciun acord privind extinderea împrumutului de 2,5 miliarde de euro, a cărui scadenţă începe în 2016, transmite Agerpres.

‘Eu cred că nu putem obţine sprijinul pe care l-am fi dorit să-l primim’, a declarat Sarris, într-un interviu pentru Bloomberg. ‘Dar noi trebuie să plecăm pentru că situaţia se agravează’ acasă, a afirmat ministrul cipriot, care declara iniţial că nu va părăsi Moscova până când va ajunge la un acord cu partea rusă.

La rândul său agenţia de presă RIA Novosti scrie că ‘Moscova nu s-a arătat interesată de propunerile Ciprului’.

Ministrul rus Anton Siluanov a declarat că joi a fost ultima rundă de negocieri cu partea cipriotă. În principal, propunerea delegaţiei cipriote a vizat crearea unei companii de stat, care să deţină active ale unor zăcăminte de gaze din apele insulei, şi posibilitatea ca investitorii ruşi să cumpere ulterior o parte din aceste active. Investitorii ruşi au examinat oferta, însă nu şi-au manifestat interesul, a mai spus Siluanov.

O sursă de la Moscova, apropiată negocierilor ruso-cipriote, a declarat pentru Interfax că există puţine informaţii cu privire la zăcămintele de gaze din apele teritoriale ale insulei. ‘Ei /ciprioţii/ ne-au propus să participăm la o licitaţie pentru prospecţiuni ale unor zăcăminte de gaze, dar nu este clar ce fel de câmpuri sunt acestea, se impun lucrări aprofundate de viitor’, a afirmat sursa Interfax.

În acelaşi timp, Turcia a protestat deja în legătură cu posibilitatea ca Cipru să înceapă de unul singur exploatarea potenţialele zăcăminte de gaze din apele teritoriale ale insulei, insistând că resursele naturale aparţin deopotrivă comunităţii greceşti şi turce din insula mediteraneană.

În Cipru, parlamentul a anunţat că va sprijini planul guvernului de salvare a economiei, indiferent dacă Eurogrupul va aproba sau nu aceste măsuri, după cum a declarat preşedintele legislativului de la Nicosia, Yiannakis Omirou. El nu a exclus posibilitatea ca Ciprul să caute o soluţie ‘fără umbrela troicii’ de creditori şi fără asistenţa instituţiilor europene.

‘Măsurile pe care le vom aproba vor asigura cel puţin drepturile suverane ale Republici Cipru’, a afirmat Yiannakis Omirou, excluzând în acelaşi timp posibilitatea ca Cipru să părăsească zona euro şi Uniunea Europeană.

Ciprioții vor să iasă din zona euro şi să meargă alături de Rusia

incont.ro
incont.ro

Doi din trei ciprioţi susţin ideea ieşirii ţării lor din zona euro şi consolidarea în schimb a relaţiilor cu Rusia, relevă datele unui sondaj publicat miercuri în contextul controverselor legate de solicitarea troicii UE-BCE-FMI de a se impozita depozitelor constituite în băncile din Cipru, ca o condiţie prealabilă pentru acordarea unui împrumut acestei ţări, transmite Agerpres cu referire la agenţia EFE citând postul privat de televiziune Sigma.

De asemenea, 91% dintre persoanele intervievate aprobă votul negativ pe care parlamentul cipriot l-a dat planului de asistenţă financiară propus de troică.

În urma crizei izbucnite după acest vot, care a obligat băncile din Cipru să-şi suspende activitatea, o bună parte dintre cetăţenii acestei ţări îşi manifestă respingerea faţă de moneda euro. Astfel, 67,3% dintre participanţii la sondaj au răspuns ‘da’ la întrebarea dacă sunt de acord ca Ciprul să iasă din zona euro şi să-şi consolideze relaţiile cu Rusia, numai 24% dintre ei având o opţiune contrară.

Cât priveşte soluţia pentru rezolvarea crizei actuale, 28% dintre persoanele chestionate consideră că aceasta trebuie găsită pe plan intern printr-un ‘auto-împrumut’ între instituţiile cipriote, 18,1% se gândesc la beneficiile rezultate din exploatarea zăcămintelor de gaze naturale descoperite recent, în timp ce 14,6% preferă soluţionarea problemei printr-o colaborare cu Rusia, numai 5,5% optând pentru un împrumut extern şi 3,8% pentru taxarea depozitelor bancare.

Băncile din Cipru s-ar putea să nu se mai deschidă

RTV
RTV

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble şi-a exprimat regretul în legătură cu respingerea marţi de către parlamentul cipriot a impozitării depozitelor bancare, în schimbul asistenţei financiare de urgenţă din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Într-un interviu pentru canalul de televiziune ZDF, Schaeuble a declarat marţi seara că nu ştie în acest caz dacă băncile din Cipru se vor mai redeschide vreodată. În prezent, toate băncile din insulă sunt închise şi ar urma ca joi să se deschidă.

Cipru nu are pe cine da vina pentru ‘situaţia gravă’, a mai spus ministrul de finanţe al Germaniei.

Duminică, preşedintele cipriot Nicos Anastasiades a declarat că respingerea acordului cu FMI şi UE ar putea duce la falimentul ţării şi la ieşirea ei din zona euro, notează Agerpres.

Cu toate acestea, măsura de instituire a unei taxe excepţionale unice la depozitele bancare nu a întrunit sprijinul niciunui deputat: 36 au votat contra, iar 19 s-au abţinut.

Programul de asistenţă financiară în valoare de 10 miliarde de euro propus de zona euro şi Fondul Monetar Internaţional prevedea o impozitare fără precedent de până la 9,9% a depunerilor bancare peste 100.000 de euro. Iniţial, creditorii internaţionali au cerut şi o impozitare cu 6,75% a depunerilor bancare sub 100.000 de euro, însă în faţa nemulţumirii ciprioţilor au acceptat să nu taxeze aceste depuneri.