“Trebuie să obținem ca cetățenii noștri să circule liber în spațiul european. În acest scop, cred că vom lucra în tandem cu premierul Iurie Leancă”, a specificat speakerul.
El a promis să facă tot posibilul pentru asigurarea unei stări normale atât în cadrul Parlamentului, cât și în interiorul coaliției de guvernare, precum și să asigure o cooperare eficientă între Parlament și Guvern.
Referindu-se la anumite restanțe ale Legislativului, Corman a spus că în timpul apropiat urmează a fi ratificat tratatului privind regimul de frontieră cu România. “Este important să punem punct pe acest subiect, pentru că relația noastră cu România este una importantă. Acesta va fi un semnal și pentru partenerii europeni”, a menționat speakerul.
Totodată, Igor Corman a lăsat să se înțeleagă că legea antidiscriminare nu va fi revizuită. Potrivit speakerului, în abordarea acestui subiect, opoziția “face mult populism și încearcă să manipuleze cetățenii”. El a spus că, în respectiva lege, nu se conține nici o prevedere privind căsătoriile mixte și adopția copiilor. “Este o lege care se referă la categorii sociale largi și are menirea de a nu admite discriminarea. Și doar într-un singur lor se face referință la minoritatea sexuală”, a opinat președintele Parlamentului.
Prima vizită oficială, speakerul Igor Corman o va efectua, pe 18 iunie, la Parlamentul European, fiind invitat de președintele Martin Schulz.