Tag Archives: discurs

Discursul preşedintelui Nicolae Timofti la mitingul consacrat comemorării eroilor căzuţi pentru apărarea integrităţii şi independenţei RM

Preşedintele Nicolae Timofti  a participat, sâmbăta, la mitingul consacrat comemorării eroilor căzuţi pentru apărarea integrităţii şi independenţei RM. Şeful statului a susţinut un discurs la complexul memorial “Eternitate”

Redăm integral discursul ţinut de președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti:

Stimaţi Combatanţi,

Onorată Asistenţă,

 Războiul de pe Nistru din anul 1992 este cea mai tristă pagină din istoria Republicii Moldova. Dar, în același timp, a fost și rămâne o probă de eroism și curaj de care au dat dovadă mii de concetățeni de-ai noștri. Bărbați și femei cu și fără experiență militară au răspuns apelului conducerii de atunci a țării de a apăra integritatea Patriei noastre.

Le datorăm o plecăciune tuturor celor care au participat la evenimentele de acum 21 de ani, și un omagiu celor care și-au pierdut viețile în acea confruntare armată. Fie veşnică amintirea lor!

Dumnezeu să ne ajute să ducem la îndeplinire idealurile pentru care ei s-au sacrificat. Nimeni dintre noi n-a dorit acel război. Suntem, după cum se cunoaște, oameni pașnici. Dar atunci, în martie 1992, am fost atrași într-un conflict pe care eu îl consider eminamente politic, nu interetnic.

La 21 de ani distanță de acele evenimente înțelegem că oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului au fost porniți unii împotriva altora de forțe care au fost deranjate de dorința noastră de libertate și propășire.

Conflictul transnistrean a izbucnit la puțin timp după ce ne-am declarat independența față de imperiul sovietic.

Și până în prezent o parte importantă din teritoriul nostru, cel din stânga râului Nistru, este ocupată de forțe străine, militare și administrative.

Istoria noastră ulterioară a fost puternic marcată de războiul din 1992. Am avut, după cum se știe, un traseu greu, neuniform. Și cu realizări, dar și cu ezitări și eșecuri.

Astăzi, când trecem printr-o nouă perioadă de incertitudine politică, ce sper să ia sfârșit în curând, aș vrea ca cetățenii noștri și oamenii politici care conduc destinele acestei țări, să aibă aceeași determinare și același spirit patriotic pe care l-ați avut Dumneavoastră, stimați combatanți, în anul 1992.

Apreciem mult tot ce ați făcut pentru țara noastră și, sincer, aș fi vrut ca statul să aibă mai multă grijă de Dumneavoastră și familiile Dumneavoastră.

Sper însă ca măcar copiii Dumneavoastră să poată avea în țara noastră mai multe oportunități și eu cred că acest lucru este posibil, dacă vom ști să ne cântărim bine opțiunile, să muncim în continuare și să fim consecvenți până la capăt în ceea ce ne-am propus.

Trebuie să continuăm să ne modernizăm țara în cadrul acestui amplu proiect de integrare europeană și, concomitent, să întreprindem tot ce ne stă în puteri pentru a readuce teritoriul din stânga Nistrului în câmpul constituțional al Republicii Moldova.

Avem obligația morală să facem din Republica Moldova o țară integră și prosperă, în primul rând față de cei aproape 300 de concetăţeni de-ai noştri, militari și civili, care și-au pierdut viețile în numele acestui ideal.

Dumnezeu să ne ajute.

 

 

 

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi şi miniştri…

ipn_15493
Foto: moldnews.md

 

„Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi şi miniştri,

Excelenţele Voastre, doamnelor şi domnilor ambasadori,

Onorată asistenţă,

Mă bucur să vă văd în această sală şi vă mulţumesc pentru că aţi răspuns invitaţiei mele de a ne întâlni. Vă mulţumesc şi pentru mesajele de felicitare cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pe care le-aţi trimis în adresa mea şi a poporului Republicii Moldova.

Este un prilej de a trece în revistă lucrurile memorabile din anul trecut şi de a prefaţa acţiunile pe care le avem în vedere pentru anul 2013.

Am încrederea şi speranţa că în acest an vom şti să ne mobilizăm pentru a realiza cu succes toate obiectivele pe care ni le-am propus, astfel încât să păstrăm ritmul de dezvoltare al ţării noastre.

Anul 2012 nu a fost unul uşor – atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru întreaga comunitate internaţională. Din exterior, am reţinut, în primul rând, evenimentele dramatice din Siria, soldate cu numeroase victime. Am fost cu toţii îngroziţi şi de tragedia din şcoala din localitatea americană Newtown, în care copii nevinovaţi şi-au pierdut vieţile.

Lecţiile dure pe care ni le dă viaţa trebuie să îi oblige pe politicieni să intervină pentru a găsi soluţii de pace şi linişte. Cetăţenii noştri au dreptul să trăiască într-o lume sigură.

Republica Moldova a trecut, de asemenea, în 2012, prin procese şi evenimente dificile. Dar astăzi pot afirma că a fost, în acelaşi timp, o perioadă în care am pus temelia unui viitor mai bun, pentru ţară şi pentru întreg poporul.

Anul trecut, clasa politică a dat dovadă de maturitate şi a depăşit criza politică din ţară. Aceasta ne-a permis să ne concentrăm asupra reformelor care fac parte din procesul de integrare europeană.

Raportându-ne la zilele de astăzi, am încredere că şi de această dată, raţiunea politică va prevala şi se vor găsi soluţii democratice pentru depăşirea unor situaţii de conflict.

Avem de parcurs o cale lungă în procesul de modernizare a ţării. Aici contăm mult pe sprijinul partenerilor noştri externi, care ne-au fost alături în ultimii ani. Susţinerea multilaterală pe care am primit-o din partea guvernelor ţărilor-prietene şi din partea structurilor internaţionale este esenţială pentru reuşita noastră.

Vă asigur, domnilor ambasadori, că şi în 2013, Republica Moldova va rămâne un partener credibil, perseverent şi previzibil.

Este un an crucial pentru integrarea europeană a ţării noastre. Ne-am stabilit un şir de priorităţi în perspectiva Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius. În acest sens vom desfăşura o serie de acţiuni care să ne permită semnarea la Vilnius a Acordului de Asociere şi de creare a Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. De asemenea, sperăm să putem finaliza implementarea condiţiilor Dialogului privind vizele – pe durata preşedinţiei Irlandei şi Lituaniei la Consiliul Uniunii Europene. Totodată, ne propunem să negociem şi Agenda de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Liberalizarea regimului de vize este un aspect foarte sensibil pentru populaţie şi pentru guvernarea actuală. Sunt de părere că cetăţenii noştri au demonstrat cu prisosinţă, prin tot ce au făcut, în ţară şi peste hotare, că au vocaţie europeană şi că îşi merită dreptul de a circula liber prin Europa.

Avem obiective ambiţioase şi pe dimensiunea economică. Vom continua eforturile de integrare în sistemul energetic european, prin interconectarea sistemelor de gaze naturale şi energiei electrice cu cele ale României. Totodată, vom încerca să lansăm cât mai curând în Republica Moldova Programul de Vecinătate al Uniunii pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Pe plan extern, ne propunem să intensificăm dialogul politic cu toate statele Uniunii Europene. În particular, deschiderea Ambasadei Republicii Moldova la Haga ne va permite să activizăm dialogul politic şi sectorial cu Olanda şi să consolidăm prezenţa noastră diplomatică în Uniunea Europeană.

Pe parcursul anului 2013 vom acorda prioritate consolidării cooperării cu statele Baltice şi ţările Grupului de la Vişegrad, care ne ajută în mod constant să urmăm obiectivul de integrare europeană.

Vom acorda o atenţie deosebită aprofundării şi extinderii relaţiilor cu ţările vecine.

Relaţiile cu România vor păstra un caracter dinamic, bazat pe principii de pragmatism şi cooperare reciproc avantajoasă. Apreciem sprijinul acordat Republicii Moldova de către România în diverse domenii: politic, economic, umanitar etc. Mizăm în continuare pe expertiza şi experienţa de integrare europeană a României.

Activizarea dialogului politic cu Ucraina a permis avansarea în examinarea problemelor prioritare de pe agenda bilaterală, fapt ce creează premize reale pentru soluţionarea acestora în 2013. Exercitarea de către Ucraina a Preşedinţiei OSCE oferă noi oportunităţi în vederea soluţionării conflictului transnistrean.

Federaţia Rusă rămâne un partener strategic pentru ţara noastră. Dezvoltarea relaţiilor moldo-ruse va fi în topul agendei politicii externe. Rusia este un important partener comercial, cu o pondere considerabilă în comerţul nostru extern. În acelaşi timp, Federaţia Rusă este un partener-cheie pentru securitatea în regiune şi unul dintre factorii de decizie în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

Avansarea calitativă a dialogului politic cu Statele Unite a demonstrat necesitatea dezvoltării relaţiilor prin diversificarea mecanismelor de consultări şi extinderea parteneriatului consolidat moldo-american. Absolvirea Republicii Moldova de sub incidenţa Amendamentului Jackson–Vanik a marcat un succes incontestabil în relaţia cu Congresul american.

Cooperarea cu China, un alt actor important pe scena internaţională, a cunoscut anul trecut o dezvoltare dinamică, în domenii precum agricultura şi infrastructura drumurilor. Am stabilit contacte extrem de încurajatoare cu partenerii chinezi şi avem încrederea că în acest an multe dintre ele se vor materializa în proiecte concrete

Suntem dispuşi să continuăm dinamica pozitivă înregistrată în raporturile moldo-turce pe parcursul anului 2012, ceea ce va permite valorificarea potenţialului considerabil existent.

În 2013 vom dinamiza dialogul politic cu un şir de ţări asiatice şi sperăm să obţinem din partea acestora o mai mare deschidere faţă de Republica Moldova, în scopul unor investiţii în economia noastră. Ne propunem să avansăm semnificativ relaţiile cu Japonia şi Republica Coreea.

Sperăm să valorificăm cu mai mult succes potenţialul de cooperare economică cu ţările din Golful Piersic. În acest sens, considerăm că deschiderea Ambasadei Republicii Moldova la Doha va reprezenta un avanpost de parteneriat în regiune.

Republica Moldova concepe participarea sa în organizaţiile internaţionale drept o platformă importantă pentru promovarea intereselor naţionale, dar şi în calitate de contribuitor la progresul mondial, procesele de stabilitate şi securitate internaţională. Țara noastră va continua să contribuie activ la eforturile Naţiunilor Unite în vederea menţinerii păcii în lume şi avansării progresului şi dezvoltării durabile pe toate continentele. Vom depune eforturi adăugătoare în calitatea noastră de membru al Consiliului pentru Drepturile Omului.

Agenda cooperării Republicii Moldova cu OSCE rămâne a fi axată pe procesul de reglementare politică a conflictului transnistrean. De asemenea, vom continua eforturile în vederea respectării standardelor şi angajamentelor asumate în cadrul acestei organizaţii internaţionale.

Luând în consideraţie rolul Consiliului Europei în procesul de promovare a valorilor democratice, vom continua cu perseverenţă procesele democratice în interiorul ţării, pentru a trece la etapa de post-monitorizare a ţării noastre de către Consiliul Europei.

De asemenea, Republica Moldova va menţine ritmul dinamic al dialogului politic şi cooperării practice cu NATO, în scopul consolidări capacităţilor noastre în ceea ce privește neproliferarea, dezarmarea şi controlul armamentului.

Aceasta este pe scurt, Doamnelor şi Domnilor, agenda de politică externă a ţării mele pentru anul 2013. Este una activă şi ambiţioasă, care va necesita consolidarea eforturilor şi concentrarea tuturor forţelor. În acelaşi timp, ţin să Vă asigur că agenda politică internă este una şi mai dinamică şi mai ambiţioasă. Sunt convins că vom reuşi sa ducem la bun sfârşit reformele preconizate. Evident, în aceste procese mizăm mult pe susţinerea Domniilor Voastre şi a guvernelor pe care le reprezentaţi.

În încheiere ţin să adresez Domniilor Voastre, familiilor Dumneavoastră, precum şi popoarelor ţărilor pe care le reprezentaţi, cele mai sincere urări de bine cu ocazia Anului Nou. Îmi exprim convingerea că în anul 2013 colaborarea noastră ne va permite să realizăm cele mai îndrăzneţe planuri, spre binele ţărilor şi popoarelor noastre.

La Mulţi Ani!”

Obama face apel la consolidarea libertăţilor

obama
Foto: blogs.bet.com

Într-un discurs solemn cu accente progresiste, Obama, care va deţine puterea până la începutul lui 2017, a citat declaraţia de independenţă, actul fondator al Statelor Unite în 1776, pentru a face apel la “continuarea a ceea ce au început pionierii”.

În faţa unei mări de oameni reunită pe imensa esplanadă din centrul Washingtonului, “Mall”, el a vorbit despre egalitatea salarială între bărbaţi şi femei, despre o reformă a sistemului de imigraţie şi a făcut aluzie la consolidarea controlului circulaţiei armelor, la puţin peste o lună după atacul de la o şcoală primară din Newtown.

Potrivit Mediafax, Președintele american  a vorbit, de asemenea, despre drepturile homosexualilor, un discurs apreciat de Jordan Tajui şi Josh Kimberlin, veniţi din Chicago, pentru “a-l vedea pe noul lider al drepturilor civile” şi pentru a saluta ceea ce a făcut acesta pentru problema rasială, căsătoria între persoanele de acelaşi sex sau “sănătatea pentru toţi”.

“În prezent, deciziile ne aparţin, iar noi nu vom putea să ne permitem o întârziere”, a afirmat Obama, în timp ce va urma să colaboreze, la început de mandat, ca şi la încheierea primului, cu un Congres controlat parţial de republicani.

După doi ani de confruntări şi o campanie electorală crâncenă, el şi-a avertizat adversarii în acest discurs orientat către priorităţile aliaţilor săi democraţi: “Nu putem să considerăm intransigenţa drept principiu, să substituim spectacolul politicii sau să tratăm insultele ca o dezbatere raţională”. Cu puţin timp înainte, pentru a doua oară în 24 de ore, Obama a rostit tradiţionalul jurământ prin care a promis să “protejeze şi să apere Constituţia Statelor Unite”.

O primă ceremonie intimă a avut loc duminică la Casa Albă, la 20 ianuarie la prânz fiind data şi ora exactă a începerii mandatelor prezidenţiale. Tradiţia cere ca, dacă data de 20 este duminica, ceremoniile publice să fie amânate pentru luni.

Luni, Obama a ridicat mâna dreaptă şi a pus mâna stângă pe cele două Biblii ţinute de soţia sa, Michelle: cea a lui Abraham Lincoln, salvatorul Uniunii şi emancipatorul sclavilor, şi cea a lui Martin Luther King, a cărui memorie a fost comemorată luni în Statele Unite. Primul preşedinte de culoare al ţării s-a recules pentru un scurt moment în faţa unui bust al pastorului din Atlanta, în clădirea Capitoliului. El a făcut referire, de altfel, la această sursă de inspiraţie pentru el în discursul său.