Tag Archives: parlament

Italienii votează duminică şi luni în cadrul scrutinului legislativ

Agerpres
Agerpres

Secţiile de votare în cadrul alegerilor parlamentare din Italia, un scrutin urmărit cu atenţie de partenerii europeni ai ţării, s-au deschis duminică la ora locală 8.00 (9.00, ora locală), relatează AFP, citat de Antena3.

Peste 47 de milioane de italieni sunt aşteptaţi la urne într-un scrutin care se desfăşoară timp de două zile, până luni la ora 14.00 GMT (16.00, ora locală), într-un context de incertitudine cu privire la stabilitatea viitorului Guvern.

“Italia votează în incertitudine” titrează La Stampa, în timp ce Il Fatto (stânga) notează că indecişii (zece la sută potrivit ultimelor sondaje) sunt cei care vor face diferenţa, sub titlul “Indecişii decid”.

Patru mari coaliţii se înfruntă, şi anume una de centru condusă de către premierul în exerciţiu Mario Monti, una de centru-dreapta condusă de către predecesorul său Silvio Berlusconi, una de stânga condusă de către Pier Luigi Bersani şi una a fostului actor de comedie Beppe Grillo.

Potrivit ultimelor sondaje, Partidul Democrat (PD) condus de către Bersani porneşte de pe prima poziţie cu aproape 34% din intenţiile de vot, fiind urmat de către PDL-ul lui Berlusconi (30%). Fostul actor de comedie şi Mişcarea sa Cinci Stele (M5S) sunt creditaţi cu 17%, iar Il Professore cu 10-12%.

Însă problema principală este stabilitatea viitorului guvern. Deşi Bersani pare sigur că va obţine majoritatea în Camera Deputaţilor (unde un singur vot în plus asigură majoritatea absolută a mandatelor), situaţia este mai complexă în Senat, unde totul depinde de ponderea coaliţiei în fiecare regiune în parte.

Cel mai rău scenariu ar fi ca Italia să aibă pe 25 februarie, seara, o majoritate diferită în Cameră faţă de Senat, în contextul în care cele două Camere au aceeaşi importanţă în această ţară.

Această ipoteză cu privire la o problemă de eficienţă a guvernării îngrijorează pieţele şi partenerii Romei, în contextul în care a treia cea mai importantă economie din zona euro, foarte îndatorată, nu vede lumina de la capătul tunelului.

Celor zece la sută alegători indecişi li se adaugă alţi 20% care vor absenta la urne.

Twitter, motiv de dispută în Parlamentul Francez

scrabble-parlamentari-francezi-191467
foto simbol

Parlamentul Francez ar putea interzice deputaților utilizarea rețelei de socializare Twitter în timpul ședințelor.

Totul a pornit după ce Adunarea Naţională a Franţei (camera legislativă inferioară) a aprobat sâmbătă articolul de lege privind legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Dezbaterile fierbinți dintre deputați pe rețeaua de microbloging au dus la impunerea unor restricții de accesare a conexiunilor Wi-fi în timpul ședinței Parlamentului, care bineînțeles nu ar fi o soluție viabilă.

Deputații obișnuiau în mod  frecvent în timpul discursurilor să dea citire tweet-urilor altor membri ai parlamentului, în care îi criticau dur, notează publicația Le Point.

Deputaţii majorităţii de stânga au votat în favoarea acestei promisiuni de campanie a actualului preşedinte socialist François Hollande. Majoritatea deputaţilor de dreapta şi de centru au votat împotrivă.

Circa 90 de manifestaţii sunt prevăzute sâmbătă în mai multe oraşe din Franţa împotriva legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi a adopţiei de către cuplurile homosexuale.

Cea mai „lenoasă” Comisie parlamentară

144076-parlament-md
Foto: karadeniz-press.ro

Se pare că cei mai „lenoşi” au fost deputaţii care fac parte din Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică, care au participat la doar 31 de şedinţe în ambele sesiuni parlamentare. Comisia este formată din 10 deputaţi, iar preşedinţia îi revine democratului Alexandru Stoianoglo.

Primii în top, cu 41 de reuniuni organizate este Comisia protecţie socială, sănătate şi familie din care fac parte 11 deputaţi, preşedinte al comisiei fiind deputatul PLDM Vladimir Hotineanu.

Poziţia a treia este împărţită de două comisii, care s-au întrunit anul trecut de 38 de ori fiecare. Este vorba despre Comisia juridică numiri şi imunităţi şi Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret,sport şi mass-media, conduse de deputatul PL Victor Popa şi respectiv liberal-democratul Chiril Lucinschi.

Printre codaşi se numără şi Comisia pentru drepturile omului şi relaţii interetnice, condusă de neafiliatul Vadim Mişin. Cei 8 deputaţi din comisie s-au întrunit de 32 de ori în 2012, chiar dacă Vadim Mişin se declară un apărător înflăcărat al minorităţilor naţionale şi chiar a semnalat de mai multe ori diferite încălcări care vizează drepturile persoanelor vorbitoare de limbă rusă din R. Moldova.

Tentativa de a-l demite pe Plahotniuc a eşuat

DSC8765-(1)

În sală au fost prezenţi doar 32 de deputați. Asta după ce fracţiunea PLDM a anunţat că boicotează şedinţa, iar comuniştii au plecat nemulţumiţi de decizia lui Marian Lupu de a nu admite în ordinea de zi chestiunea privind demiterea lui Vlad Plahotniuc.

Preşedintele Parlamentului a lăsat să se înţeleagă că situaţia l-a care s-a ajuns a fost bine gândită de PLDM şi PCRM.

“Mi se pare ca acest subiect este foarte bine regizat la nivelul unor fracţiuni parlamentare. Sunt doar jocuri politice, corporative de partid. Cunoaştem aceste tentative de a face Parlamentul nefuncţional. Este un scop bine cunoscut şi anunţat de comunişti”, a declarat Marian Lupu în timp ce PCRM părăsea sala de şedinţe a Legislativului.

Fracțiunea Partidului Liberal Democrat a motivate refuzul de a participa la şedinţă prin faptul că aceasta ar fi fost convocată cu încălcarea normelor prevăzute de Regulamentul Parlamentului. Liberal-democraţii susţin că nu au fost informaţi oficial despre convocarea ședinței și nu au primit ordinea de zi.

„Cererea de convocare a sesiunii extraordinare sau speciale se face în scris în adresa Biroului permanent ș cuprinde motivul, ordinea de zi propusă și durata de desfășurare a sesiunii… Facem referință la regulamentului Parlamentului care prevede expres că demersurile privind convocările speciale se fac la solicitarea a 1/3 din deputați, care se adresează Biroului permanent și nu președintelui Parlamentului, așa cum s-a întâmplat acum. Nu au fost respectate normele legale și nu a fost respectat termenul de convocare”, a explicat Streleț.