Tag Archives: pd

Groapa de aur pentru regele Midas

vipmagazin.md
vipmagazin.md

Chiar dacă, prin decizia sa, Curtea Constituţională a dat foc la casă, vorba lui Ion Sturza, sunt destui care jubilează. Dănţuiesc pe mormântul politic al lui Vlad Filat fără să observe că flăcările dezlănţuite le frig deja şi lor tălpile.

Victoria a la Pirus: mâncaţi aur cu lingura de platină

Răzbunarea s-a săvârşit. Liderul PLDM e răpus. De jur împrejur e numai lapte şi miere. Atâta doar că aceste produse minunate nu pot fi consumate de pretinşii învingători.

Victoria a la Pirus, ca un bumerang, se întoarce împotriva lor. Smântâna, marmelada şi ciocolata nu-s comestibile, pentru că toate sunt numai aur curat.

Asistăm cu toţii la bucuria dementă a regelui Midas. Lacom şi nesăţios, acesta a vrut ca tot ceea ce va atinge să se transforme în aur. Zeul Dionysos i-a îndeplinit dorința. Spre groaza regelui însă, când a dorit să se ospăteze, n-a putut pune nimic în gură, întrucât, de îndată ce le atingea, bucatele și băutura se transformau în aur. Putred de bogat, dar doborât de foame și sete, Midas a cerut îndurare.

Şi cei din fruntea bucatelor de la Chişinău vor vedea foarte repede că masa îmbelşugată din faţa lor e plină doar cu aur otrăvit. Unii dintre ei deja reacţionează cu groază.

Regretele lui Diacov, apostrofările lui Lupu

Două declaraţii curioase au făcut miercuri fruntaşii PD Dumitru Diacov şi Marian Lupu. Ambii se arătă contrariaţi de turnura pe care au luat-o evenimentele în urma aiuritoarei decizii a Curţii Constituţionale.

Cel dintâi îl consideră pe Victor Popa îndoctrinat şi incapabil de a fi imparţial. De aceea lui Diacov îi pare rău că l-a votat pe fostul deputat liberal pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

Cel de-al doilea l-a apostrofat pe Mihai Ghimpu, îndemnându-l „să nu-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala”. Totodată, Lupu dezminte afirmaţiile liderului PL care susţinea cum că fracţiunea parlamentară a democraţilor nu l-ar fi votat pe Filat.

Nu-i exclus ca fruntaşii democraţi să fie sinceri. Poate că şi-au dat seama deja că victoria asupra lui Filat nu ţine de foame, nici de glorie. Dacă e să dăm crezare ultimelor două sondaje de opinie, efectuate în luna aprilie, atât învinşii, cât şi pretinşii învingători din tabăra fostei AIE sunt făcuţi groggy de luptele intestine.

Se deschide cutia Pandorei

PLDM a scăzut dramatic în intenţiile de vot, PL e rupt în două, iar PD s-a prăbuşit şi riscă să nu treacă pragul electoral. Doar PCRM are un trend pozitiv, comuniştii fiind pe cale să-şi dubleze numărul de aderenţi.

De altfel, lui Voronin sau altor viitori stăpâni ai clipei, decizia Curţii Constituţionale le vine ca o mănuşă. Anularea prezumţiei nevinovăţiei şi a dreptului cetăţeanului de a fi ales netezeşte terenul pentru o viitoare dictatură.

Comuniştilor, de exemplu, în cazul în care vor obţine o majoritate parlamentară, nu le va trebui multă minte ca să adopte o hotărâre parlamentară prin care să-şi taxeze adversarii ca fiind compromişi. Astfel, în numele statului de drept şi al luptei cu corupţia, nu doar Filat, ci şi Diacov, Plahotniuc, Ghimpu, Lupu, A.Tănase sau V. Popa ar putea fi retraşi din toate funcţiile şi privaţi de libertăţile politice.

De altfel, decizia CC e în măsură să deschidă cutia Pandorei mult mai devreme. Călcat în picioare şi strâns la zid, PLDM rămâne încă un partid mare cu un grup parlamentar puternic.

Liberal-democraţii au la îndemână suficiente combinaţii pentru a juca propria carte a răzbunării. Primele semne că vor să-şi vândă scump pielea s-au văzut clar în şedinţa de ieri a Legislativului. Dacă vor marşa pe legea veche „ochi pentru ochi”, regelui Midas de la Chişinău ar putea să i se sape o groapă de aur.

O fi aşa sau altfel, electoratul aşteaptă să măture pe jos cu mulţi dintre învingătorii momentului. Alegătorilor nu le plac mişeii şi ciocoii, iar flecarii şi comedianţii, nici atât.

Fiica deputatului PD Valeriu Guma, implicată într-un accident rutier

actualitati.md
actualitati.md

Un grav accident rutier a avut loc astăzi în capitală pe strada Viaduct. În accident este implicat  fiica deputatului PD Valeriu Guma. După spusele celor de la faţa locului automobilul Porsche Cayenne, la volanul căruia era Daniela Guma (fiica deputatului PD Valeriu Guma), care ieşea din supermarketul “№1”  spre viaduct, nu a cedat trecerea unui motociclist.

Daniela Guma afirmă că motociclistul avea o viteză mare, acesta a şi fost motivul accidentului rutier. Tânărul, care conducea motocicleta a fost dus la spital cu traume grave ale genunchiului şi mâinii, anunţă actualităţi.md.

 

RAKET POLITIC // PLDM şantajat prin metodele anilor ‘90

Pistrinciuc

Vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc a declarat în cadrul emisiunii Otkrîtaia Studia de la tv7 că metodele de intimidare folosite în prezent pentru a intimida membrii PLDM sunt metodele utilizate de raket în anii ‘90.

„Structurile subordonate nu sunt doar structuri care muncesc la comanda ci lucreaza la comanda unor oameni anume. Semnalele de şantaj au apărut încă în momentul în care am declarat că vrem ca toţi cei care au încercat să ascundă Vânătoarea Domnească să plece. Cuiva şi anume domnului Plahotniuc nu i-a plăcut faptul că fostul procurur general a trebuit să plece. Acum sunt folosite metode care se foloseau în anii 90”, a declarat Pistrinciuc.

În replică, Alexandr Stoianoglo, deputat PD, s-a arătat surprins de declarațiile liberal-democratului declarând că acesta exagerează, mai ales că despre acțiunile pe care urmează să le întreprindă CNA se cunoștea înainte de vânătoarea de la Pădurea Domnească

“Activizarea CNA era foarte clara și toți știau de asta înca din decembrie 2012, toţi liderii alianţei”, a subliniat Stoianoglo.

LUPU: Alianţa nu mai există! Filat împinge țara spre anticipate! Amânăm deschiderea sesiunii parlamentare

lupu (23) sus
foto: deschide.md

Potrivit lui Marian Lupu, preşedintele PLDM Vlad Filat a spart AIE pentru că se teme să recunoască că nu face faţă la Guvern şi nu-şi poate onora promisiunile faţă de electorat, privind semnarea acordului de asociere cu UE la summit-ul de la Vilnius, care urmează să se desfăşoare în toamna acestui an.

“Filat a înţeles că promisiunile lui sunt deşarte. Nici el nici diplomaţia sa nu a reuşit să ducă la bun sfârşit semnarea Acordul de Asociere cu UE la Vilnius. Potrivit datelor obţinute de noi cu câteva zile în urmă, în cel mai bun caz, documentele care urmau să fie semnate, vor fi doart parafate. Filat se teme să recunoască că nu face faţă.”, a declarat Marian Lupu în cadrul unui briefing de presă desfăşurat în această seară la sediul PD.

Mai mult ca atât, Lupu susține că Filat provoacă o criză politică profundă în momentul în care țara se află într-o situație dezastruoasă. Liderul democraţilor a mai declarat, în cadrul aceluiaşi eveniment, că, prin anularea Acordului Alianței, Filat nu a făcut decât să le satisfacă poftele celor din PCRM.

“Lovind în partenerii de alianță, liderul PLDM anunță că de fapt vrea alegeri anticipate. PLDM a făcut un pas important spre satisfacerea dorinței PCRM de a organiza alegeri anticipate.”, a subliniat Marian Lupu

Totodată Marian Lupu a anunțat despre faptul că amână deschiderea sesiunii parlamentare cu o săptămână, timp în care partidul pe care îl conduce va încerca să găsească o soluție pentru crearea unei noi majorități parlamentare, care va oferi suport politic pentru un guvern funcțional.

„Partenerii de alianță au fost prezentati de Filat ca nişte draci, iar Filat ca un înger, deşi este pe cale să-și vândă sufletul. Trădare să fie dar să se spună deschis!”, a conchis liderul PD.

 

 

 

Osmochescu: „Votul PCRM – PLDM nu este anticonstituţional”

osmochescuExpertul în drept constituţional, Nicolae Osmochescu, susţine că nu există nicio încălcare constituţională în votul comun al comuniştilor şi liberal-democraţilor pentru anularea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Parlamentului.

„Articolul 64 din Constituţie prevede clar că structura Parlamentului se stabileşte prin Regulamentul Parlamentului. Pentru a lichida funcţia de prim-vicepreşedinte e nevoie de a schimba prevederile Regulamentului, iar acest lucru nu este anticonstituţional. Desigur, domnul Lupu ar putea spune că demiterea vicepreşedinţilor Legislativului se face la propunerea preşedintelui Parlamentului, dar Constituţia prevede doar că alegerea vicespicherilor se face la propunerea spicherului, după consultări cu fracţiunile parlamentare, dar nu se precizează nimic despre retragerea acestora”, a declarat Osmochescu pentru UNION.

Amintim că în cadrul şedinţei de astăzi a comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi, deputaţii PLDM şi PCRM au votat pentru excluderea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Parlamentului.

Democratul Adrian Candu a calificat votul drept anticonstituţional.

Diacov se dă la o parte, PD se rupe?

bogatu

Atenţie la Diacov. El se comportă aşa cum nu l-am văzut niciodată. De parcă e un actor secundar care urmează să facă doar figuraţie undeva în adâncimea scenei fără să scoată o vorbă. Tăcerea lui neobişnuită s-ar putea să fie mai grăitoare în teatrul nostru politic decât toate replicile  protagoniştilor luate la un loc.

În silenzio stampa

Subsemnatul nu-şi doreşte, bineînţeles, nici fisurarea Partidului Democrat şi nici spargerea AIE. Pentru destinul european al Republicii Moldova, pentru stabilitatea şi liniştea societăţii, este bine să se menţină actualul statu-quo.

De aceea, nu m-aş apuca să fac lumină asupra unor zvonuri potrivit cărora între aripa Diacov, cu alte cuvinte, între garda veche, încă destul de influentă atât în centru, cât şi în filiale, pe de o parte, şi grupul neofiţilor aduşi de Lupu şi Plahotniuc, pe de alta, au apărut crăpături care se lăţesc, riscând să se constituie într-o prăpastie. În condiţiile noastre, şoaptele târgului, dincolo de faptul că adesea par simple baloane de săpun, nu de puţine ori se dovedesc a fi ordinare încercări  de intoxicare a presei şi clasei politice.

Însă de la un timp încoace, ies la suprafaţă o serie de semne care ridică anumite întrebări în legătură cu situaţia din PD. Dumitru Diacov, un politician volubil, cu reacţii prompte şi de multe ori ingenioase, de luni bune a intrat într-un fel de silenzio stampa. Este amintit, ce-i drept, uneori în presă. Dar ieşirile sale sunt circumspecte, sporadice şi lasă loc de interpretări.

A rupt tăcerea doar deunăzi, în urma conflictului de la şedinţa AIE, unde Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc, potrivit unor martori oculari, mai nu s-au luat la bătaie. Diacov a calificat acest incident drept „cocoşism”.

Spre deosebire de alţi colegi de partid care s-au apucat să-l apere pe prim-vicepreşedintele Parlamentului şi să împroaşte cu noroi în prim-ministru, fostul lider PD a preferat o replică echidistantă, delicată, aproape părintească. Acest gest rezervat, imparţialitatea lui vădită, coroborate cu o tăcere de durată, mi se par simptomatice.

Distanţă de precauţie faţă de Lupu şi Plahotniuc?

Anterior, înainte de izbucnirea „scandalului Zubco”, destui fruntaşi ai democraţilor, fără a ieşi la rampă, se arătau contrariaţi de acţiunile jenante şi adesea duplicitare ale lui Lupu şi Plahotniuc. Încă de pe vremea negocierilor de tristă amintire cu Narîşkin, dar şi mai apoi, când  liderul PD, prin escapadele sale dubioase la Moscova, încerca să dreagă busuiocul, ne parveneau informaţii din sursele cele mai înalte ale partidului că amatorismul de la vârf îi scoate pe mulţi din balamale.

Apoi au urmat ciudatele epistole populiste ale lui Plahotniuc adresate, peste capul lui Lupu, direct electoratului în care era anunţată reformarea formaţiunii. Acestea au creat impresia că oligarhul vrea să substituie, cu puterea banului, întreaga conducere colectivă. Până la urmă, muntele reformei trâmbiţate a născut un şoarece.

Ca să nu mai vorbesc de secretomania şi centralizarea excesivă instaurate odată cu venirea lui Vlad Plahotniuc. Fără el, dacă e să dăm crezare ex-vicepreşedintelui PD, Oazu Nantoi, în PD exista o atmosferă degajată, democratică şi o dezbatere liberă la toate nivelurile. Noii conducători au întors placa şi, în consecinţă, mulţi au plecat. S-a retras şi Oazu Nantoi.

Toate acestea vin să confirme indirect informaţiile potrivit cărora Diacov şi-ar fi luat în PD distanţa de precauţie faţă de Vlad Plahotniuc. Dar, într-un fel, şi faţă de Marian Lupu, care pare să fie dependent de primul său adjunct. Experimentat şi abil, fostul lider PD nu are cum să nu-şi dea seama că lipsa de reacţie rapidă la conspiraţia lui Zubco miroase a complicitate şi poate dăuna formaţiunii politice în viitoarele alegeri.

Plin de bani, dar stagnează

N-aş vrea să fiu înţeles greşit. Diacov nu-i uşă de biserică. Actuala faţă a partidului nu s-a pictat fără el.

Ex-preşedintele PD a cooperat, după toate probabilităţile, cu Plahotniuc încă sub comunişti, fapt care i-a conferit PD-lui o anumită siguranţă  financiară. Ambii au contribuit decisiv, pe cât se pare, la aducerea lui  Lupu, ceea ce le-a permis democraţilor să intre în Parlament în urma alegerilor parlamentare din iulie 2009 cu un rezultat bun şi să pună astfel umărul la debarcarea lui Voronin.

Totuşi ieşirea din culise şi urcarea în prim-plan a unui om de afaceri foarte controversat, care colaborase în obscuritate cu regimul comunist,  au adus PD-lui din start prejudicii de imagine. Partidul s-a umplut de bani, dar a fost condamnat la stagnare. Gafele copilăroase comise cu duiumul de Plahotniuc n-au făcut decât să complice şi mai mult lucrurile.

Toate acestea, pesemne, îl obligă pe Diacov să dea dovadă astăzi de maximă reţinere. Rămâne de văzut dacă are idei şi puteri pentru a redresa situaţia şi a revigora astfel majoritatea proeuropeană din Parlament.

Petru Bogatu

PD ar putea merge la Curtea Constituțională

Foto: arena.md
Foto: arena.md

Bineînțeles că noi (PD) această lege n-o vom vota. Cert că PLDM șiPCRM vor vota. Imediat ce această lege intră în vigoare noi o vom ataca la Curtea Constituțională, declară Marian Lupu.

Potrivit lui Marian Lupu, mecanismul de demitere a vice-președinților repeat mecanismul de numire a acestora. Constituția spune că vice-președinții sunt aleși la propunerea președintelui Parlamentului după consultatea fracțiunilor parlamentare. Fără un demers oficial din partea spikerului, mecanismul nu poate fi declanșat. Demisia înaninte de termen se face după același principiu.

”Poziția de prim-vice spiker nu a fost instituită odată cu venirea în Parlament a colegului meu Vlad. Încă în 2009 și 2010 această poziție a fost ocupată de S. Ureacheanu. Colegul nostru a preluat această funcție. Nimeni nu a contestat constituționalitatea acestei funcții”, susține președintele Parlamentului.

Proiectul de lege are o pagină jumătate și urmează a fi votat în luna februarie.

MARIAN LUPU: PLDM şi PCRM vor distrugerea PD

lupu
Foto: RIA Novosti

Potrivit lui Marian Lupu, este regretabil faptul că unii politicieni au încercat să folosească incidentul și moartea lui Sorin Paciu pentru a obține niște dividente politice.

”Nu acest caz dramatic din Pădurea Domnească este motivul adevărat pentru tot scandalul și debandada politică care se-ntâmplă astăzi.  Acest caz a fost folosit doar ca un pretext în lupta politică a celor pe care noi îi consideram până nu demult parteneri, în realitate vedem că este un atac împotriva Partidului Democrat”, susține Marian Lupu.

Președintele Parlamentului afirmă că este un joc care se vede de la o poștă, bine dirijat de către PLDM și PCRM. Scopul acestora fiind de a distruge Partidul Democrat și de a-l demite din funcție.

”Înțeleg foarte bine poziția comuniștilor. PD este unicul partid în coaliția de guvernare plasat pe centru-stânga. Voronin a zis nu doar Plahotniuc este problema. PD și spikerul Marian Lupu joacă un rol important în Alianță, în stabilitatea ei, menținerea și funcționalitatea ei și trebuie să fie demis. Pentru că așa ei pot să-și atingă scopul – alegeri anticipate. Ce are ca interes PLDM-ul? S-ar părea creșterea PD-ului din contul electoratului comunist duce nu doar la creșterea Partidului Democrat, dar și la creșterea și întărirea alianței. În loc să susțină această tendință, ei au ales să se alinieze cu PCRM și să-i scoată din comă și să-i relanseze pe arena politică”.

Tentativa de a-l demite pe Plahotniuc a eşuat

DSC8765-(1)

În sală au fost prezenţi doar 32 de deputați. Asta după ce fracţiunea PLDM a anunţat că boicotează şedinţa, iar comuniştii au plecat nemulţumiţi de decizia lui Marian Lupu de a nu admite în ordinea de zi chestiunea privind demiterea lui Vlad Plahotniuc.

Preşedintele Parlamentului a lăsat să se înţeleagă că situaţia l-a care s-a ajuns a fost bine gândită de PLDM şi PCRM.

“Mi se pare ca acest subiect este foarte bine regizat la nivelul unor fracţiuni parlamentare. Sunt doar jocuri politice, corporative de partid. Cunoaştem aceste tentative de a face Parlamentul nefuncţional. Este un scop bine cunoscut şi anunţat de comunişti”, a declarat Marian Lupu în timp ce PCRM părăsea sala de şedinţe a Legislativului.

Fracțiunea Partidului Liberal Democrat a motivate refuzul de a participa la şedinţă prin faptul că aceasta ar fi fost convocată cu încălcarea normelor prevăzute de Regulamentul Parlamentului. Liberal-democraţii susţin că nu au fost informaţi oficial despre convocarea ședinței și nu au primit ordinea de zi.

„Cererea de convocare a sesiunii extraordinare sau speciale se face în scris în adresa Biroului permanent ș cuprinde motivul, ordinea de zi propusă și durata de desfășurare a sesiunii… Facem referință la regulamentului Parlamentului care prevede expres că demersurile privind convocările speciale se fac la solicitarea a 1/3 din deputați, care se adresează Biroului permanent și nu președintelui Parlamentului, așa cum s-a întâmplat acum. Nu au fost respectate normele legale și nu a fost respectat termenul de convocare”, a explicat Streleț.