Tag Archives: RIM

“Nu-i aşa că sunt frumoase?”. Şeful Blackberry a prezentat noua linie de smartphone-uri

redesigned-re-engineered-rehearsalfootage-still001

Compania canadiană Research in Motion a prezentat în această seară la New York noua sa platformă software Blackberry 10 – şi două smartphone-uri – Q10- care are o tastatură fizică şi un ecran de 3,1 inchi şi vârful de gamă Z10 – un model cu ecran tactil de 4,2 inchi care pare o clonă de iPhone 5 dar care, graţie modului în care e construit sistemul de operare, nu are un buton fizic precum telefonul Apple, scrie zf.ro.

Heins a folosit această ocazie – pe care analiştii o califică drept o stituaţie de tipul “ori reuşesc, ori dispar” – pentru a schimba numele companiei din Research in Motion în Blackberry. “Este un nou început”, a spus el.

“Nu-i aşa că sunt frumoase?”, a exclamat Thorsten Heins, CEO-ul Blackberry, în momentul în care a dezvăluit cele două noi smartphone-uri ale companiei, într-un discurs care a abundat în epitete ce păreau extrase dintr-o prezentare de produs a fostului lider al Apple, Steve Jobs. “Sunt uimit cât de repede merge browser-ul”, “Am construit aceeaşi fantastică experienţă şi pentru modelul care include o tastatură fizică”, “Oferim în mod absolut cea mai bună experienţă de tastare la nivelul întregii industrii” – sunt doar câteva dintre propoziţiile rostite de CEO-ul Blackberry.

Marea schimbare – platforma software controlată prin gesturi

O mare parte a eforturilor făcute de Blackberry în ultimul an s-au concentrat pe platforma software, care a fost reproiectată pentru a ţine pasul cu Apple iOS şi Google Android.

Ce a rezultat? O platformă software în care utilizatorul controlează telefonul prin gesturi – adică mişcări ale degetului pe ecranul tactil în diferite direcţii, fiecare corespunzând diferitor acţiuni.

Utilizatorii pot verifica e-mailurile sau întâlnirile fără a părăsi aplicaţia în care se află la acel moment, graţie unei interfeţe de tip “hub”.

O mişcare “trezeşte” telefonul din stand-by; o mişcare de la stânga la dreapta deschide BlackBerry Hub unde utilizatorii îşi pot vedea integrate notificările – de la apeluri pierdute, SMS-uri şi e-mail-uri până la mesaje de pe Facebook sau Twitter; o mişcare de la dreapta la stânga afişează aplicaţiile care rulează în acel moment şi ecranul de pornire; o mişcare de sus în jos afişează setările generale sau cele specifice unei aplicaţii.

“Este diferită de interfeţele cu care utilizatorii de iOS sau Android sunt obişnuiţi. Per ansamblu, deşi este diferită, este o interfaţă intuitivă (…)”, notează TechCrunch.

Heins a precizat că reţelele sociale Twitter, Facebook, LinkedIn şi Foursquare sunt integrate cu noul sistem de operare al companiei pe noile telefoane, simplificând astfel partajarea pozelor sau a clipurilor video, spre exemplu.

Blackberry susţine că tastatura de pe noua platformă software este capabilă să înveţe cum tastează utilizatorul şi să astfel să îmbunătăţească în timp acurateţea textelor scrise.

O nouă funcţie a platformei este aceea că le permite utilizatorilor să schimbe interfaţa telefonului între un profil business – unde sunt afişate toate aplicaţiile necesare pentru locul de muncă – şi unul personal, unde sunt expuse cele utilizate înafara activităţilor de office.

De asemenea sistemul de mesagerie instantanee al telefoanelor BBM, permite acum şi iniţierea unui chat audio şi video, atât prin conexiunea WiFi cât şi prin cea furnizată de operatorii de telefonie mobilă.

Aplicaţia de hărţi se bazează pe date la TomTom, iar rezultatul este că softul este şi mai slab decât cel al Apple, notează TechCrunch, care evideţiază pe de altă parte performanţele noului browser – “este cea mai bună experienţă de navigare cu un Blackberry”.

În ce priveşte oferta de aplicaţii, Blackberry a subliniat că aplicaţii precum Skype, Angry Birds, Amazon sau SAP der decalajul faţă de platforme precum iOS sau Android în ce priveşte numărul de aplicaţii de calitate rămâne unul semnificativ.

Telefoanele

Cel mai performant Blackberry prezentat de companie este Z10, care are un ecran tactil de 4,2 inchi cu o rezoluţie de 1280 x 768, procesor dual-core la 1,5 GHz, 2GB de RAM, stocare internă de 16GB, slot pentru carduri MicroSD de până la 32 GB, baterie de 1800 mAh care poate fi schimbată de utilizator, cameră foto de 8MP care poate înregistra clipuri 1080p, şi o cameră frontală de 2MP care poate înregistra clipuri la calitate 720p.

Z10 se aseamănă – privit de la distanţă – cu un iPhone 5, dar nu are niciun buton pe partea frontală.

Telefonul va fi disponibil din data de 31 ianuarie în Marea Britanie iar apoi, gradual, va ajunge şi pe alte pieţe. În SUA va fi disponibil din martie. Cu un abonament, preţul va porni de la 200 de dolari.

Din păcate însă, notează TechCrunch, bateria Z10 va fi o dezamăgire: este greu să foloseşti telefonul o zi întreagă fără ca bateria să se epuizeze.

Al doilea telefon prezentat a fost Q10 – un model cu tastatură fizică şi un ecran de 3,1 inchi, care va deveni disponibil în următoarele săptămâni.

“Uitaţi-vă la carcasa telefonului. Materialul folosit a fost proiectat exclusiv pentru acest model. Nu îl veţi găsi în niciun alt telefon. Este mai subţire şi mai rezistent şi arată foarte bine”, a spus Thorsten Heins.