Tag Archives: Romani

1 000 de mărțișoare de la Chișinău pentru românii din Kazahstan

Povestea pe care am aflat-o citind un articol semnat de Nicu Plushkis (or. Karaganda, R. Kazahstan) este una impresionantă și, probabil, puțin cunoscută de către noi. Din fericire însă, mai întâlnim astăzi oameni care și-au amintit-o și nu îi dau uitării pe românii din stepele Kazahstanului. Victor Captari este unul dintre ei. Astfel, în acest an, acest bucovinean cu suflet mare a trimis pe 2 martie, prin intermediul naistului Vasile Iovu și a artistei Zinaida Bolboceanu, câte 500 de mărțișoare românilor rămași în Kazahstan și o undă de muzică de acasă… Presa nu a relatat nimic despre această acțiune. Într-un fel, nu e de mirare. Audiența, bat-o vina!

Se întâmpla prin anii 1943, după bătălia de la Stalingrad din regiunea Karaganda localitatea Spask. În Kazahstan încep să apară primii prizonieri, în lagărul din Spask.  Nemți – 30 000, japonezi-15 000, români-7 000, italieni, unguri, finlandezi și alții mai puțini. Locuiau în barăci de lemn făcute tot de prizonieri. Munceau iarna la temperaturi de -40-50 de grade câte 14 ore zilnic. Rația de pâine era de câte 250 de grame pe zi. În fiecare dimineață erau găsiți morți din cauza înghețului. Au murit peste 900 de soldați prizonieri români. Morții erau aruncați în șanțurile care se săpau ziua și peste care dimineața tancurile treceau și efectuau manevre. Nivelau și dădeau totul uitării.

Cei care au scăpat din ghera morții povestesc că salvarea le-a fost mila femeilor din localitate. Preparau kurt și îl aruncau peste gardul din sârmă ghimpată unde se aflau prizonierii. Kurtul este un preparat vechi, de origine nomadă. Mai pe înțeles, brânză sărată, care se face ca un bulgăre de zăpadă, se usucă la soare, după care se întărește.

Femeile veneau și aruncau kurt-ul peste gardul prizonierilor, iar NKVD-iștii nu mai puteau de bucurie, povestește Nicu Plushkis. „Câtă ură au față de prizonieri, dacă aruncă în ei zilnic cu pietre!”, spuneau aclamând cei de la NKVD. Nu aveau habar că asta era metoda scăpării de la pierzanie a celor închiși…

Așadar, istoria „românilor de pretutindeni” este mai complicată și mai dramatică decât o cunoaștem unii dintre noi. Românii deportați în Kazahstan și urmașii lor sunt o parte a acesteia. Cei care nu uită și fac ceva pentru ei merită măcar să îi consemnăm ca atare și să îi felicităm public.

Ceea ce fac și eu prin această postare!

 

 

Părintele Boian: Serbia se joacă cu focul!

200-27_Parintele_Boian

Parintele Boian Alexandrovic, Protopop al Protopopiatului Bisericii Ortodoxe Române “Dacia Ripensis” a comentat declarațiile făcute de președintele Tomislav Nikolić și de Inaltul Comisar pentru minorități Naționale, Knut Vollebaek, făcute la întâlnire de la Belgrad.

Pe lânga demontarea tezelor antiromânești și a minciunilor debitate de cei doi oficiali, Părintele Boian avertizează și Belgradul dar și Bucureștiul asupra urmărilor ce ar putea decurge din lăsarea nerezolvată a unei adevărate oale sub presiune care este zona Timocului din punct de vedere al drepturilor refuzate comunității românilor/vlahilor din Timoc, a declarat pentru Romanian Global News fața bisericească.

Înaltul oficial al OSCE a acceptat cu bucurie intoxicarea făcută de autoritățile Serbiei și a preluat punctul acestora de vedere față de situația celor 300.000 de români/vlahi din Timoc, punct de vedere făcut public în întâlnirea pe care a avut-o pe 31 ianuarie la Președintia Serbiei, unde împreuna cu Președintele Serbiei Tomislav Nikolić, s-au apucat sa debiteze minciuni despre starea comunității românilor/vlahilor din Timoc dar și despre respectarea drepturilor minorităților  din Serbia în general.

“Problema minoritaţilor din Serbia nu reprezintă o piedica pentru UE” titreaza televiziunea publica sarba RTS citand un comunicat al presedentiei sarbe, facut public dupa intalnirea Inaltului comisar al OSCE Knut Vollebaek cu presedintele Serbiei Tomislav Nikolić.

Preşedintele Serbiei Tomislav Nikolić s-a întâlnit cu Inaltul comisar OSCE  Knut Vollebaek şi a discutat cu el despre poziţia minorităţilor din Serbia în vederea integrarilor europene şi stabilirea datei pentru începerea negocierilor cu UE. Cei doi oficiali sunt de parerea ca problemele minorităţilor nu sunt piedica Serbiei spre UE

 

Liberal-democraţii susţin că românii şi bulgarii nu ar trebui să fie discriminaţi

foto: mediafax
foto: mediafax

În timp ce europarlamentarii din România şi Bulgaria susţin că cetăţenii statelor lor sunt trataţi ca “europeni de mâna a doua”, liberal-democraţii afirmă că Marea Britanie trebuie să acţioneze în cadrul legislaţiei UE care impune ca românii şi bulgarii să fie trataţi la fel ca toţi cetăţenii europeni de anul viitor, când aceştia vor avea drepturi de circulaţie depline, relatează The Guardian în pagina electronică.

Un reprezentant al liberal-democraţilor a declarat: “Problema românilor şi a bulgarilor nu ar trebui să existe. Avem legislaţia europeană. Orice facem ar trebui să se aplice tuturor statelor membre UE”.

“Suntem de acord să se asigurăm că regulile sunt corecte. Dar ele nu ar trebui să se aplice doar românilor şi bulgarilor. Trebuie să ne uităm la regulile pentru toţi migranţii UE”.

Downing Street a transmis vineri prin intermediul purtătorului de cuvânt al premierului că analizează posibilitatea impunerii unor limite, Marea Britanie fiind deschisă numai “celor mai buni şi mai deştepţi”.

Purtătorul de cuvânt a declarat: “Am fost şi suntem foarte clari asupra faptului că îi aşteptăm pe cei mai buni şi mai deştepţi în Marea Britanie şi susţinem imigraţia care ajută economia britanică şi piaţa locurilor de muncă. Nu suntem deschişi, totuşi, abuzurilor drepturilor de circulaţie în ceea ce priveşte presiunile pe care le pot exercita asupra Marii Britanii. Susţinem drepturile depline de circulaţie dacă sunt în beneficiul economiei noastre. Este o apreciere generală. Dacă există oameni care ne pot ajuta economia, sunt foarte bineveniţi”.

Poziţia Marii Britanii faţă de drepturile de circulaţie i-a determinat pe europarlamentarii români şi bulgari să îi adreseze o scrisoare lui Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, pentru a reclama discriminarea. Aceştia transmit în scrisoarea citată de Reuters: “Considerăm că un val de declaraţii ostile de la începutul anului caută să stigmatizeze aceşti cetăţeni ca europeni de mâna a doua care reprezintă o ameninţare pentru sistemul social doar pentru că vor să îşi exercite drepturile esenţiale de circulaţie liberă şi muncă”.

Conform normelor UE, românii şi bulgarii vor avea de anul viitor aceleaşi drepturi de circulaţie şi muncă ca şi celelalte 25 de state europene.

Marea Britanie se teme că eliminarea “controalelor de tranziţie”, impuse românilor şi bulgarilor timp de şapte ani de la integrarea lor în UE în 2007, ar putea duce la stabilirea unui număr mare de cetăţeni din cele două state în Marea Britanie, Conservatorii Tory au criticat puternic fostul guvern care nu a impus asemenea controale atunci când alte opt state est-europene, mai ales Polonia, s-au alăturat Uniunii Europene în 2004, relatează The Guardian.

Mark Harper, ministrul conservator al Imigraţiei, a declarat că restricţii ar putea fi impuse în ceea ce priveşte accesul la NHS (sistemul naţional de asigurări de sănătate) şi unele beneficii sociale. Într-un interviu pentru emisiunea postului BBC Two, Daily Politics de miercuri, acesta a declarat: “Vrem să ne asigurăm că cetăţenii Bulgariei şi României vin aici, muncesc şi contribuie, aşa cum mulţi fac deja. Ce nu vrem sunt oamenii care vin în această ţară doar pentru a beneficia de ajutoare sociale şi pentru a trăi de pe urma statului”.

Conform The Guardian, acesta a mai declarat că va examina regulile Marii Britanii privind ajutoarele sociale pentru a se asigura că “nu sunt cele mai lejere”. El a adăugat: “Nu analizăm doar care sunt regulile noastre, ce sunt de fapt destul de dure. Analizăm aceste reguli în comparaţie cu vecinii noştri europeni pentru a ne asigura că dacă cineva va face o alegere pe baza câştigului şi pe baza a ceea ce poate obţine de la stat, să ne asigurăm că nu suntem cea mai permisivă ţară”.

Ministrul a insistat că restricţiile vor fi aplicate în general. Liberal-democraţii însă sunt alarmaţi că membrii conservatori vor să discrimineze împotriva românilor şi bulgarilor, deoarece presa care şi-a exprimat îngrijorările privind eliminarea restricţiilor de circulaţie a transmis informaţii ce sugerează că cetăţenii celor două state vor fi cei afectaţi.

Vezi ce le urează Traian Băsescu românilor de ziua Unirii Principatelor

basescu_cotroceni_2_87926900

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, în care subliniază că poporul român nu ar trebui să uite modelul înaintaşilor care au contribuit la îndeplinirea uniunii naţionale.

Redăm integral mesajul preşedintelui român:

“Unirea Principatelor Române într-o singură ţară la 24 ianuarie 1859 a fost un act de înaltă voinţă politică şi de solidaritate naţională. Unirea Principatelor a fost un prim moment al afirmării românilor, ca naţiune, dar şi un moment care a marcat orientarea noului stat spre spaţiul de civilizaţie occidental şi spre valorile sale. Cu perseverenţă, în deceniile care au urmat, suveranitatea legii, responsabilitatea politică şi modernizarea instituţiilor au devenit fundamentul noii naţiuni.

Modelul înaintaşilor noştri nu trebuie uitat, nouă ne revine astăzi datoria de a le urma şi de a le respecta aspiraţiile care i-au motivat să ducă la îndeplinire înaltul ţel de uniune naţională.

La mulţi ani, dragi români, de ziua Unirii Principatelor!”.

Tot joi, preşedintele român Traian Băsescu a decorat mai multe personalităţi din lumea culturală care şi-au adus contribuţia în prezervarea moştenirii iudaice, dar şi în promovarea imaginii României în lume.

RL