Tag Archives: SUA

TRAGEDIE ÎN SUA // Un Boeing 777 a luat foc după o aterizare ratată. VIDEO

Un avion Boeing 777 a luat foc pe aeroportul internațional din San Francisco,  mai mulți dintre pasageri au fost văzuți ieșind din avion pe ieșirile gonflabile de urgență, scrie BBC.

Potrivit autorității federale a aviației (FAA) victime nu a u fost înregistrate, însă în imaginile postate pe Twitter se vede avionul în flăcări pe o pistă a aeroportului. Totodată FAA anunță că Boeing-ul aparținea companiei aeriene Asiana Airlines și a luat foc pe aeroportul internațional din San Francisco după ce a ratat aterizarea azi după-amiază .

În urma accidentului au fost anulate toate zborurile de pe aeroportul internațional din San Francisco.

Obama şi Putin au convenit asupra unui summit SUA – Rusia, la Moscova

Reuters
Reuters

Rusia şi SUA nu au renunţat la planul conferinţei de pace privind Siria, a dat asigurări, luni, preşedintele rus Vladimir Putin, după o întrevedere bilaterală cu omologul său american Barack Obama, transmite Agerpres.

“Bineînţeles, opiniile noastre sunt divergente, însă avem cu toţii intenţia de a pune capăt violenţelor din Siria”, a subliniat liderul rus, în contextul summitului G8 de la Lough Erne, în Irlanda de Nord. “Am căzut de acord pentru a încuraja diferitele părţi să vină la masa negocierilor”, a adăugat el.

Washingtonul şi Moscova au luat în mai iniţiativa de a încerca să organizeze o conferinţă de pace, intitulată Geneva 2, pentru a deschide negocieri între părţile beligerante din Siria, însă aceasta pare încă puţin probabilă date fiind amploarea divergenţelor şi războiul neîntrerupt.

În timpul întâlnirii, prima din ultimul an, care a durat circa o oră, Obama şi Putin au convenit de asemenea să organizeze un summit bilateral Rusia-SUA la 3 şi 4 septembrie la Moscova.

“Pentru a întări natura constructivă a relaţiilor noastre, anticipăm menţinerea de contacte regulate la cel mai înalt nivel şi organizarea unui summit SUA-Rusia la 3 şi 4 septembrie pentru a discuta împreună ansamblul chestiunilor bilaterale şi internaţionale”, au indicat cei doi într-un comunicat.

Această întâlnire ar avea loc chiar înaintea summitului G20 prevăzut la 5 şi 6 septembrie la Sankt-Petersburg, în Rusia

Atac armat în SUA: Cel puţin 19 răniţi

neworleans_hmed_6p_photoblog600_05195200

Nouăsprezece persoane, dintre care doi copii, au fost rănite în timpul unui schimb de focuri care a avut loc ieri în timpul unei defilări de Ziua Mamelor în New Orleans (Louisiana, în sudul Statelor Unite), a anunţat poliţia, citată de AFP. Şaptesprezece adulţi, precum şi un băiat şi o fată în vârstă de zece ani, au fost răniţi în acest schimb de focuri încă inexplicabil, a precizat poliţia într-un comunicat. Numeroase persoane au fost rănite de gloanţele care au ricoşat, potrivit comunicatului. “Pentru moment nu există morţi, iar vieţile răniţilor nu sunt în pericol”, adaugă texul.
Cei doi copii au răni uşoare. Un bărbat şi o femeie au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale duminică seara.
Potrivit achetatorilor FBI, acest schimb de focuri nu este un act de terorism.

“Potrivit informaţiilor noastre, nu avem niciun motiv să credem că este vorba despre un act de terorism, ci pur şi simplu despre violenţă urbană”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a FBI în New Orleans, Mary Beth Romig.
Acest schimb de focuri ale loc la mai puţin de o lună de la atentatul produs la maratonul din Boston, unde o dublă explozie a provocat moartea a trei persoane şi rănirea altor 250 la 15 aprilie. În decembrie, un bărbat înarmat a deschis focul într-o şcoală primară din Newtown, Connecticut, provocând moartea a 20 de copii şi şase adulţi.
Comisarul Ronal Serpas, de la poliţia din New Orleans, a declarat presei că s-au auzit focurile de armă, “provenind probabil de la două tipuri de armă diferite”, după care ofiţerii de poliţie “au văzut trei persoane care fugeau”.
“În acest stadiu, nimic nu arată că cineva ar fi în pericol de moarte”, în urma acestui schimb de focuri care a durat doar câteva secunde, a adăugat comisarul.
Poliţia a lansat un apel la martori oculari şi a propus o recompensă de 2.500 de dolari pentru orice informaţie care ar duce la arestări în urma incidentului. Primarul oraşului, Mitch Landrieu, a mers să viziteze răniţii la spital. El a cerut încetarea “ritmului implacabil al violenţei” care are loc pe străzile din oraşul său. “Este important (…) să schimbăm cultura morţii pe străzile din New Orleans, într-o cultură a vieţii”, a pledat el. Potrivit cotidianului Times-Picayune, care îl citează pe Serpas, la defilare asistau între 300 şi 400 de persoane. Unul dintre resporterii cotidianului a auzit şase sau şapte focuri de armă.

Fraţii Ţarnaev prevăzuseră iniţial să atace la 4 iulie

130415153636-boston-marathon-getty-01-horizontal-gallery

Fraţii Ţarnaev prevăzuseră iniţial să comite atentate sinucigaşe cu ocazia sărbătorii naţionale a Statelor Unite ale Americii, 4 iulie, a dezvăluit în faţa anchetatorilor suspectul supravieţuitor al dublului atentat de la Boston, Djohar Ţarnaev, transmite Agerpres.

Ei şi-ar fi schimbat planul după ce au reuşit să-şi pregătească bombele mai devreme decât prevăzuseră, adaugă AFP, care preia ştirea.

Potrivit The Washington Post, fraţii Ţarnaev au străbătut împrejurimile oraşului Boston pentru a repera potenţiale ţinte, după care au decis să lanseze atacurile la 15 aprilie, cu ocazia maratonului. Dublul atentat a ucis trei persoane şi a rănit alte peste 260.

Djohar Ţarnaev este acuzat de plasarea bombelor împreună cu fratele său mai mare Tamerlan, ucis într-un schimb de focuri cu poliţia şi suspectat că ar fi fost organizatorul atentatului.

El ar fi făcut aceste dezvăluiri în faţa anchetatorilor, în cursul interogatoriilor, după ce a fost arestat de poliţie, semnalează The Washington Post şi The New York Times, citând responsabili ai poliţiei, sub protecţia anonimatului.

Djohar ar fi recunoscut, de asemenea, că el şi fratele său urmăriseră pe internet predicile lui Anwar al-Awlaki, un imam radical care a fost ucis într-un atac de dronă în 2011 în Yemen. Totuşi, nu există nicio dovadă că fraţii ar fi fost în contact cu Awlaki, adaugă The New York Times.

Un punct central al anchetei îl constituie modul în care s-au radicalizat cei doi fraţi, în prim-plan fiind călătoria lui Tamerlan Ţarnaev în Daghestan în 2012, potrivit sursei citate.

VIDEO: Tiruri la universitatea Massachusetts din Boston; Un poliţist a fost împuşcat mortal

Un bărbat înarmat a ucis joi seara un ofiţer de poliţie la Massachusetts Institute of Techology (MIT) din Boston, oraş situat în nord-estul SUA, au anunţat canalele de televiziune locale, preluate de AFP.

 Prestigioasa universitate a indicat pe site-ul său internet că situaţia este “extrem de periculoasă” şi a cerut studenţilor să nu iasă din universitate, precizând că o clădire a campusului este încercuită de forţele de ordine.


Universitatea Massachusetts este situată într-o suburbie a oraşului Boston, unde un dublu atentat s-a soldat luni, la linia de sosire a maratonului tradiţional cu trei morţi, printre care şi un băieţel de opt ani, precum şi 180 de răniţi.

Nicio legătură între cele două evenimente nu a fost stabilită până în prezent, scrie agenţia franceză de presă.

Primele împuşcături s-au auzit în jurul orei /locale/ 22h48 (02h48 GMT vineri), potrivit comunicatului MIT.

“Zona este încercuită. Vă rugăm să staţi departe de această zonă până la noi informaţii”, se mai afirmă în text.

Numeroşi poliţişti au fost mobilizaţi la locul incidentului şi elicoptere survolează zona, au relatat media americane.

Schimbul de focuri la MIT intervine în contextul dezbaterii proiectului de lege propus de preşedintele Barack Obama cu privire la înăsprirea regulilor de vânzare a armelor de foc. În urmă cu două zile, amendamentele au fost respinse de către camera superioară a parlamentului SUA, dar liderul de la Casa Albă a declarat că nu are de gând să renunţe.

11 automobile de intervenţie pentru salvatorii moldoveni

dse.md
Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale / dse.md

Salvatorii din Republica Moldova, marchează azi ziua lor profesională. În cadrul acestui eveniment curajoșii de la Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale au primit un mesaj de felicitare și cheile a 11 automobile de intervenţie de la William Moser, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în RM.

Autospecialele au fost oferite în calitate de suport Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din partea poporului american, autospecial destinate pentru gestionarea situaţiilor excepţionale. Maşinele vor fi distribuite în teritoriu secţiilor şi direcţiilor situaţiilor excepţionale.

La eveniment au participat și reprezentanții guvernului – Vlad Filat, prim-ministrul în exerciţiu şi Dorin Recean, ministrul afacerilor interne.

Acțiunea a culminat cu comemorarea celor căzuți la datorie și cu depuneri de flori la Memorialul „ Glorie eternă salvatorilor şi pompierilor”.

Stare de război în Coreea de Nord. Armata a primit aprobarea unei lovituri nucleare împotriva SUA

secretsofthefed.com
secretsofthefed.com

Într-un comunicat citat de agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, primit la Seul, Statul Major General al armatei declară că informează în mod oficial Washingtonul că ameninţările americane vor fi “zdrobite” prin “mijloace de lovire nucleară”.

“Operaţiunea nemiloasă a forţelor armate revoluţionare (nord-coreene) în acest sens a fost definitiv examinată şi ratificată”, afirmă armata.

Phenianul a multiplicat provocările, în ultimele săptămâni, şi a ameninţat cu eventuale lovituri împotriva Statelor Unite, Hawaii şi Guam, în Pacific.

 “Momentul exploziei se apropie repede”, se adaugă în comunicat, care oferă asigurări că un război ar putea avea loc în Peninsula Coreea încă de “astăzi” (joi) sau “mâine” (vineri).

“Ţinând cont de această situaţie, Statul Major General al armatei nord-coreene, însărcinat cu toate operaţiunile, va adopta contramăsuri militare practice puternice”, se arată în continuare în document.

Armata apreciază că responsabilitatea actualei crize “revine în întregime” Statelor Unite, evocând participarea unor bombardiere americane de tip B-52, capabile să transporte bombe nucleare, şi a unor bombardiere “invizibile” de tip B-2 la manevre militare comune cu Coreea de Sud, care se desfăşoară în prezent.

“Întreaga peninsulă coreeană nu a (mai) fost expusă, niciodată ca acum, unui asemenea pericol de război nuclear”, se avertizează în comunicat.

Casa Albă a cerut miercuri Coreei de Nord să înceteze cu ameninţările, după ce statul stalinist şi-a intensificat retorica belicoasă, declarându-şi armata pregătită să declanşeze eventuale lovituri nucleare împotriva Statelor Unite

“Am văzut astăzi o nouă declaraţie a Coreei de Nord, care agită încă o dată o ameninţare neconstructivă”, a declarat Caitlin Hayden, o purtătoare de cuvânt a Consiliul Naţional american de Securitate.

“Aceasta este o nouă declaraţie provocatoare care izolează încă un pic Coreea de Nord de restul comunităţii internaţionale şi subliniază nevoia sa de dezvoltare economică”, a adăugat ea.

“Coreea de Nord ar trebui să îşi oprească ameninţările provocatoare şi să se conformeze mai degrabă obligaţiilor sale internaţionale”, a continuat Hayden.

Coreea de Nord a ameninţat deja Statele Unite, luna trecută, cu o lovitură nucleară preventivă.

Însă, în pofida faptului că Phenianul a efectuat cu succes un test nuclear în urmă cu câteva săptămâni, majoritatea experţilor afirmă că statul stalinist nu dispune încă de tehnologia care să îi permită să instaleze ogive nucleare pe rachete balistice capabile să atingă baze americane în Pacific sau teritoriul american.

Pentagonul a declarat miercuri că ia “foarte în serios” ameninţările Coreei de Nord referitoare la lovirea teritoriului american şi Insulelor Guam, declarându-se “pregătit să răspundă oricărei eventualităţi”.

Coreea de Nord şi-a plasat armata în stare de luptă marţi şi a cerut unităţilor sale speciale “strategice” să se pregătească pentru eventuale lovituri împotriva Statelor Unite, Hawaii şi Insulelor Guam.

Însă, în pofida unei lansări cu succes a unei rachete cu rază lungă de acţiune la 12 decembrie – considerată de Seul şi aliaţii săi o rachetă balistică -, unii experţi consideră că Phenianul este departe de a stăpâni tehnica necesară efectuării unor tiruri cu rachete intercontinentale capabile să lovească Statele Unite.

De asemenea, Hawaii şi Guam sunt considerate în afara razei de acţiune a rachetelor cu rază medie create de către Coreea de Nord, care ar putea atinge, în schimb, baze americane din Japonia şi Coreea de Sud, scrie mediafax.ro.

 

China aruncă o “PASTILĂ DE SPIONAJ” în Coca-Cola

antena3.ro
antena3.ro

Investigaţia a început după ce un oficial de cartografiere chinez a spus că angajaţii Coca-Cola au “obţinut ilegal informaţii clasificate” în provincia Yunnan, notează FT, care a preluat un material publicat pe un site al guvernului de la Beijing.

Ancheta este una majoră şi complexă şi este coordonată de Ministerul Securităţii de Stat, informează South China Morning Post.

Reprezentanţii Coca-Cola au declarat în New York Times că au folosit dispozitive GPS “pentru o localizare precisă a distribuitorilor săi regionali şi pentru îmbunătăţirea sistemului logistic”. Compania de răcoritoare a anunţat că va colabora cu anchetatorii acestui caz şi asigură transparenţa necesară.

China se teme că folosirea sistemelor de detectare prin satelit ar putea fi utilizată la eventuale atacuri cu rachete strategice asupra obiectivelor sale militare, spune profesorul Guo Jiming, expert în tehnologia GPS, pentruMorning Post.

Acuzaţiile de spionaj apar într-un moment de escaladare a tensiunii în relaţiile americano-chineze.
Luni, administraţia Obama a denunţat China ca fiind un “hoţ de date electronice”. A doua zi, marţi, Pentagonul anunţa că va lansa operaţiuni ofensive pentru a combate atacurile cibernetice, scrie antena3.ro.
Cu câteva zile în urmă, China a respins acuzaţiile care o indicau drept atacatorul principal al informaţiilor computerizate din SUA, precizează New York Times.

MTV Movie Awards 2013: Filmele care au primit cele mai multe nominalizări

2013-mtv-movie-awards-logo

Organizatorii ceremoniei MTV Movie Awards au anunţat nominalizările pentru ediţia din acest an, cu numărul 22, care va avea loc pe 14 aprilie la Los Angeles, filmele aflate în top fiind nominalizate la câte şapte categorii.

Lungmetrajul “Django dezlănţuit”, de Quentin Tarantino, şi comedia “Ted”, de Seth MacFarlane, au primit, marţi, cele mai multe nominalizări – câte şapte – la ediţia din acest an a galei MTV Movie Awards, care va avea loc pe 14 aprilie.

În topul producţiilor care au primit cele mai multe nominalizări urmează comedia cu accente dramatice “Silver Linings Playbook” (şase) şi cel mai recent film din trilogia “Batman”, intitulat “The Dark Knight Rises” (cinci), informează Mediafax cu referire la  deadline.com.

Filmele “Răzbunătorii/ The Avengers”, “The Perks Of Being A Wallflower”, “Pitch Perfect” şi “Skyfall” au obţinut câte patru nominalizări.

 Rebel Wilson, nominalizată la categoriile “cea mai bună actriţă” şi “cel mai bun artist debutant”, pentru rolul Fat Amy, din filmul “Pitch Perfect”, va prezenta gala de decernare a premiilor MTV Movie 2013, alături de Will Ferrell, care va primi Comedic Genius Awards, un trofeu aflat la ediţia sa inaugurală.

La categoria “cel mai bun film” au fost nominalizate producţiile “Django Unchained”, “Ted”, “Silver Linings Playbook”, “The Avengers” şi “The Dark Knight Rises”.

La categoria cel mai bun actor vor concura Ben Affleck (“Argo”), Bradley Cooper (“Silver Linings Playbook”), Daniel Day-Lewis (“Lincoln”), Jamie Foxx (“Django Unchained”) şi Channing Tatum (“Magic Mike”).

La categoria cea mai bună actriţă au fost nominalizate Anne Hathaway (“Les Misérables”), Mila Kunis (“Ted”), Jennifer Lawrence (“Silver Linings Playbook”), Emma Watson (“The Perks of Being a Wallflower”) şi Rebel Wilson (“Pitch Perfect”).

Cea de-a 22-a gală MTV Movie Awards va avea loc pe 14 aprilie, la Los Angeles.

RM atrage investitori străini la “Invest in Moldova 2013”

invest-in-moldova-670x300

Peste 40 de reprezentanți ai companiilor străine din SUA, Grecia, Italia, Danemarca, Federația Rusă, Ucraina  au participat la 5 martie, curent, la Forul Investițional Internațional ,,Invest in Moldova”, organizat de Ministerul Economiei și Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) în parteneriat cu Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor (WAIPA), Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), parte a Grupului Băncii Mondiale, Agenția pentru Eficiență Energetică.

Forul a întrunit peste 200 participanți, membri ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale ai RM, membri ai asociaţiilor de bussines locale şi străine, reprezentanți ai fondurilor investiţionale, precum şi investitori străini, organizaţii internaţionale, companii locale dar și mai mulți experţi internaţionali.

Vicepremierul Valeriu Lazăr a salutat prezența instituțiilor internaționale, a misiunilor diplomatice în țara noastră, accentuând că Republica Moldova trebuie să-și dezvolte potențialul economic și să-și valorifice oportunitățile indiferent de conjunctura politică.

În acest context, ministrul a subliniat continuarea schimbării paradigmei de dezvoltare a RM, stipulată în Strategia Națională de Dezvoltare ”Moldova 2020”, prin trecerea de la un model bazat pe exportul forțelor de muncă la unul de valorificare a acestora și atragerea capitaluluii industrial.

”Avem proiecte în derulare și mai multe inițiative de parteneriate, ceea ce nu am avut anterior. De aceea, urmează să asigurăm investitorii de stabilitate și previzibilitate, fortificându-ne capacitățile instituționale. Deși avem dezavantajul unei piețe mici și suntem în competiție cu țările din regiune cu piețile mai mari, putem diminua acest neajuns natural având un mediu de afaceri net calitativ. Pentru a fi mai competitivi, trebuie de asemenea, să ne focusăm pe ținte precise, cum ar fi atragerea investițiilor industriale, iar conexiunea la organizațiile internaționale ne va oferi un schimb de informații despre oportunitățile de investiții, parteneriate etc.” – a spus Valeriu Lazăr.

În cadrul Forului au avut loc panele de discuţii în cadrul cărora au fost prezentate proiectele investiţionale din RM, ofertele de privatizare şi parteneriat public-privat pentru străini, posibilitățile investiţionale în sectorul businessului agricol din Moldova, investiţiile în domeniul eficienţei energetice și surselor de energie regenerabilă.

Carlos Bronzatto, directorul executiv al WAIPA a precizat că misiunea în RM a organizației pe care o reprezintă este de a atrage investiții productive pe termen lung, care presupun transfer de tehnologii, crearea locurilor noi de muncă, iar platforma de colaborare, prin intermediul căreia urmează sa realizeze proiecte investiționale în țara noastră este MIEPO.

”MIEPO are niște indicatori foarte buni și un număr mare de proiecte în vizor, deja putem vorbi de vreo 5-6 ce urmează a fi realizate. De aceea, o vom susține din oficiul de la Geneva cu tot suportul necesar” – a spus Carlos Bronzatto.

 Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor (World Association of Investment Promotion Agencies – WAIPA) este o  organizaţie non-guvernamentală, care reuneşte organizaţii similare MIEPO, din circa 144 ţări, inclusiv din America de Nord, America Latină, Asia, Australia. Prin intermediul unei game largi de activități, WAIPA oferă oportunități de cooperare și schimb de experiență dintre agenții de atragere și promovare a investițiilor.

Corporația Financiară Internațională (IFC), parte a Grupului Băncii Mondiale, este una dintre cele mai mare instituție globală de dezvoltare axată exclusiv pe sectorul privat. IFC ajută țările în curs de dezvoltare să obțină o creștere economică durabilă prin finanțarea investițiilor, furnizarea de servicii de consultanță pentru întreprinderi și guverne, și mobilizarea de capital pe piețele financiare internationale.