Ucraina și România AU SEMNAT UN ACORD MILITAR

imageResize

România și Ucraina au semnat un acord militar privind măsuri de creștere a încrederii și securității. Cele două state își vor notifica, cel puțin cu 42 de zile înaintea începerii, activitățile militare pe care le desfășoară în zonele de frontieră, se arată în acordul privind măsuri de creștere a încrederii și securității semnat luni la Kiev de ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, și de omologul său ucrainean, Andrii Descița, transmite Agerpres.

În ceea ce privește Insula Șerpilor, Ucraina se obligă să nu dețină și să nu amplaseze armamente ofensive (tancuri, avioane, elicoptere de luptă).

Acordul se aplică unei zone care cuprinde în România nordul județelor Maramureș, Suceava, Botoșani și Tulcea și estul județului Galați iar în Ucraina, sudul raioanelor de la frontiera de nord a României și zona dintre Dunăre și Limanul Nistrului.

Reamintim că, recent, mai multe județe din România, printre care Suceava și Botoșani, au actualizat bugetele de război.

Leave a Reply