VIDEO // UE și SUA condamnă violența forţelor de ordine din Ucraina


Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au condamnat actele de violență din timpul Euromaidanului de la Kiev. Linas Linkevicius, ministrul afacerilor externe al Lituaniei care a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene a scris pe o rețea de socializare că este inacceptabilă utilizarea forței brutale împotriva protestatarilor în Piața Independenței din Kiev, potrivit top.rbc.ru.

“Condamn aplicarea violenței împotriva protestatarilor pașnici din Piata Independentei. Este inacceptabil”,  scris el.

Totodată, și ambasadorul Statelor Unite în Ucraina a condamnat “orice act de violenţă” al forţelor de ordine împotriva “manifestanţilor paşnici”, după intervenţia brutală a poliţiei împotriva protestatarilor.

“Încă încerc să înţeleg ce s-a întâmplat, dar condamn orice act de violenţă împotriva manifestanţilor paşnici“, a declarat ambasadorul Statelor Unite la Kiev, Geoffrey Pyatt.

De aceeași părere este și ministrul suedez de externe, Carl Bildt.

Amintim că, forţele de ordine au intervenit violent, sâmbătă dimineaţă, pentru dispersarea manifestanţilor opoziţiei adunaţi în centrul Kievului, zeci de protestatari fiind răniţi.

Forţele de ordine au intervenit în Piaţa Independenţei din Kiev, unde aproximativ 1.000 de manifestanţi rămăseseră în urma protestelor de vineri. “Manifestanţii au fost dispersaţi cu brutalitate, zeci de persoane fiind rănite, iar alte zeci fiind reţinute”, a declarat deputatul Andrei Şevcenko. “Ucraina nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie”, a adăugat el.

Site-ul de ştiri al opoziţiei Ukrainskaia Pravda a difuzat imagini care arată manifestanţi având sânge pe feţe. De asemenea, înregistrări video surprind intervenţia brutală a forţelor de ordine.

Liderii opoziţiei ucrainene au cerut, vineri seară, demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, după refuzul acestuia de semnare a acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

Leave a Reply