”Ziua ocupației sovietice” ar putea fi sărbătorită cu fast la Chișinău

733437001394629361

”Ziua eliberării de sub ocupația fascistă”, sau ”Ziua în care Moldova a fost reocupată de URSS”, ar putea să fie sărbătorită cu mare fast la Chișinău, pe 24 august 2014, dacă Parlamentul va susţine o iniţiativă în acest sens înregistrată, la 19 martie, de 3 deputaţii PD: Sergiu Sârbu, Alexandru Stoianoglo şi Stela Jantuan.

„Pornind de la faptul eliberării, la 24 august 1944 a Moldovei de sub ocupaţia fascistă, ca urmare a operaţiunii militare Iaşi-Chişinău, eveniment de o mare importanţă istorică pentru poporul nostru, fiind conştienţi de meritul deosebit pentru veterani şi cei căzuţi în cel de-al II-a război mondial, memoria cărăora urmează a fi cinstită şi apreciată constant şi întru marcarea celei de-a 70-a aniversării de la eliberarea Republicii Moldova de sub ocupaţia fascistă“, îşi argumentează autorii iniţiativa.

Deputații PD solicită Guvernului să elaboreze un plan de acţiuni şi să asigure organizarea şi finanţarea acestora. De asemenea, Executivul ar trebui să găsească bani în bugetul de stat pentru a acorda, începând cu 1 mai, indemnizaţii unice tuturor veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial.

În urma operaţiunii cunoscute cu denumirea Iaşi-Chişinău, armata sovietică a recăpătat controlul asupra Basarabiei, 24 august 1944 fiind considerată de unii istorici drept „ziua eliberării de sub ocupaţia fascistă“, în timp ce alţii o apreciază drept ziua în care Moldova a fost reocupată de URSS.

Amintim că recent  Guvernul de la Chișinău a adoptat o decizie  prin care a fost format un grup de lucru care se va ocupa de organizarea şi desfăşurarea Zilei Victoriei şi comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei (9 mai), precum şi a Zilei Europei.

10153385_10202580808312999_1976709171_n

klkl

Leave a Reply